Cine îşi imaginează că dieta vegană fără foc (raw vegan) este o invenţie – şi o cucerire - a timpului pe care îl trăim, se înşeală amarnic. Ea nu este decât o altă faţă a "crudivorismului", a cărui definiţie a fost dată în urmă cu aproape un secol de Duca Enrico Alliata di Salaparuta, un bine-aşezat nobil sicilian (cu relaţii la toate marile Curţi ale Europei), care făcuse o pasiune pentru ştiinţa alimentaţiei şi alimentaţia ştiinţifică. El era, între altele, proprietarul podgoriei Casteldaccia, unde se produce superbul vin Corvo al Siciliei, şi al uneia dintre cele mai cunoscute "cantine" (crame) din Marsala sudului sicilian: "Florio". În paranteză fie spus, crama păstrează şi azi un butoi cu semnătura lui Garibaldi (pe care mi-am odihnit şi eu mâna într-o primăvară siciliană), iar legenda zice că, la 11 mai 1860, Cei O Mie, debarcând la Marsala, n-au pornit mai departe înainte de a bea din vinul întăritor şi de a-şi face serioase provizii.

Dar mă îndepărtez de la subiect. "Cucina vegetariana e crudismo vegetale", cartea de bucate a lui Duca Enrico Alliata di Salaparuta, cu cele 1030 de reţete ale ei (multe culese din bucătăria ţăranului sicilian) nu este decât avangarda valului de cărţi cu reţete vegetariene, vegane şi raw-vegan care apar de la o vreme, pe toate continentele planetei.

Nu puteam lipsi nici noi, românii, de pe lista aceasta a susţinătorilor "crudivorismului". Îmi amintesc acum  doar întâlnirea, cu câţiva ani în urmă, la Piatra Neamţ, cu Elena Niţă Ibrian, o "veterană" a gastronomiei vegane de pe la noi, şi cum mă îmbia să degust amestecurile ei de seminţe germinate şi flori proaspete...

Ei, dar toate acestea sunt (deja) istorie!

Prezentul gastronomiei raw vegan se numeşte... Ligia Pop. Tânără, dinamică, încrezătoare, îşi împarte interesul şi afecţiunea între gastronomie şi muzică. Este "raw food chef" şi gazdă a