Dupa prima scurgere de informatii din sistem, putem sa ne imaginam ca sunt teancuri de interceptari in care numele lui Traian Basescu apare cu aceeasi frecventa ca al lui Catalin Voicu in cunoscutele stenograme ale caracatitei din justitie?
Bomba nu ar fi ca exista. Senzational e ca unele au prins viata. Si despre dosarul de colaborator al Securitatii al lui Traian Basescu s-au scris si s-au spus fluvii de "dezvaluiri" in presa. Cat timp insa el nu a vazut lumina tiparului sau a netului, nu exista.
In zidul care il inconjurase pe presedinte vedem acum o gaura cat un obuz. Unora li se pare un fleac - niste discutii fara nicio relevanta. In sine, da, ceea ce apare in stenograme nu e ceva care sa trimita DNA si DIICOT la Cotroceni. Citind insa printre randuri si mereu cu litera si spiritul Constitutiei in fata, pentru prima oara avem dovezi clare a ceea ce pana acum doar deduceam din franturi. Depasind socul provocat de aparitia insasi a unor stenograme care sa-l aiba ca personaj principal pe presedinte, alte cateva "problemute" rasar in secunda a doua.
Sa-i lasam pe stenogramisti - oameni care au ca ocupatie tocmai datul sau opritul unor astfel de documente catre presa - in plata Legii. Sa nu uitam timpurile cand stenogramele plecau catre presa gata montate chiar din mailul procurorului general. Nu catre toata presa, desigur, doar catre acea parte care acum a fost neglijata si a fost luata prin surprindere de cealalta tabara.
Insa stirea este ca si nucleul politic opus lui Traian Basescu a ajuns sa aiba acces la ceea ce pana acum era detinut in exclusivitate doar de catre gruparea credincioasa presedintelui.
Lucrul cel mai bun dintre toate este poate chiar razboiul dintre cele doua tabere. Din moment ce exista unul, din moment ce fortele s-au echilibrat pe toate planurile, nu putem spera decat sa se bata pana