Israelul şi Statele Unite au început duminică manevre militare comune care reprezintă "cel mai important exerciţiu" de acest tip din istoria celor două state, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, relatează AFP.
"Este vorba despre cel mai important exerciţiu în domeniul apărării antiaeriene efectuat vreodată în comun de cele două armate", au subliniat forţele israeliene, precizând că acesta poartă numele de "Austere Challenge 2012".
"Exerciţiul a început să fie planificat în urmă cu doi ani şi nu constituie un răspuns la evenimente specifice din regiune", a subliniat ea.
Aceste manevre urmează să de desfăşoare timp de trei săptămâni, la ele urmând să participe aproximativ 3.500 de militari americani şi aproximativ 1.000 de israelieni.
Baterii antirachetă "Iron Dome" (Cupola de Oţel), dar şi rachete antibalistice de tip Arrow 2 (Hetz, în ebraică) şi Patriot urmează să fie testate cu această ocazie.
Militarii israelieni vor testa, prin simulare, şi noul sistem "Praştia lui David", capabil să intercepteze rachete cu o rază de acţiune cuprinsă între 40 şi 300 de kilometri, potrivit generalului Nuriel.
Presa israeliană scrie că un crucişător antirachetă de tip Aegis urmează să staţioneze în portul Haifa (nord), tot în cadrul exerciţiului.