Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu
17 aprilie 1987, Sibiu-Avrig-Făgăraş-Codlea-Prejmer-Breaza
Plecăm dimineaţa, la ora 10, din Sibiu, înapoi spre Prejmer. În Avrig, exact în dreptul casei lui Gheorghe Lazăr, ni se rupe un nit de la ambreiaj şi rămânem în pană. Până să înceapă Gică, şoferul, să identifice şi să remedieze defecţiunea, eu şi A.P. stăm pe marginea drumului, convinşi că se putea întâmpla o şi mai mare nenorocire decât ruperea unui nit. Oamenii trec strada cu tot felul de treburi. Îşi scot pălăria în faţa poetului, îi întind mâna şi-l întreabă de sănătate şi activitate. Unii vin după câte un autograf, cu un pix procurat la nimereală, de printr-un buzunar norocos de concitadin.
Ei îşi văd de drum, abătuţi şi obosiţi, iar când ajung în dreptul lui A.P., articulează scurt "Sănătate, nea Adriane!” ori "Să trăiţi, dom’ Păunescu!”, de parcă dintotdeauna acest om stă în Avrig, pe drumul în pantă de lângă fosta casă a lui Gheorghe Lazăr. E o transpunere în realitate a speranţei artistice supreme, regăsite şi în titlul cărţii "Locuri comune”, să devii o componentă naturală în peisajul cultural şi social. Unii dintre trecători încep fraza de parcă ar continua o discuţie abia întreruptă: Ce mai e prin Bucureşti? De ce au dat foc la Arcul de Triumf de la Expoziţie? De ce nu mai există revista, Cenaclul şi Radiocenaclul "Flacăra”? Ce şanse avem pentru calificarea la Europene? De ce se minte atât în agricultură? Mai vindecă Valeriu Popa boli incurabile? Când apare următoarea carte şi de ce tirajul la cele vechi a fost atât de mic? De ce şi-a lăsat barbă? De ce şi-a tăiat barba? Ce facem cu Televiziunea română, că e tot mai proastă? Când o să se termine cu abuzul echipelor Steaua şi Dinamo, care au transformat campionatul naţional de fotbal într-un bâlci cu doi măscărici?
Nu sunt numai trecători pedeştri. În pant
