Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aromele Unite ale Americii

Publicat in Jurnalul, duminică 21 octombrie 2012 ·

Parfumuri tomnatice, parfumuri ce amintesc de vară, parfumuri pentru anumite sărbători sau ocazii... Dar de un parfum care să vă amintească de locul de baştină ori de anii copilăriei, ce spuneţi?

Nu mulţi sunt cei din afacerea cu parfumuri care ar încerca să vă vândă aşa ceva. Marea majoritate a fragranţelor se află între aceleaşi graniţe ale aromelor de zeci de ani: arome florale, citrice, lemnoase, şi câte puţin din fiecare atunci când vine vorba de parfumurile vedetelor. Două întreprinzătoare din New York, Samantha Sherwin şi Sasha Bertran, s-au gândit însă că nu e nimic mai impersonal decât să porţi parfumul-semnătură al altei persoane, aşa că vor să creeze parfumuri care să reprezinte locuitorii întregii Americi, stat cu stat.

Povestea lor a început pe când lucrau în cadrul unei companii de distribuţie de parfumuri. Luau prânzul împreună şi se gândeau ce ar mai putea să fie atractiv pentru clienţi, când, într-o zi, Sherwin, care locuise în California, menţionă că loţiunile solare îi aduc mereu aminte de coastele însorite, indiferent unde s-ar afla. Amândouă şi-au dat seama că, pe măsură ce trece timpul, oamenii tind tot mai mult să se îndepărteze de aromele artificiale şi lipsite de personalitate din industria parfumului şi să se îndrepte mai degrabă spre arome simple, cotidiene, care trezesc îi ei emoţia unor momente fericite din viaţa. Şi cum astfel de fragranţe nu prea se găseau pe piaţă, s-au gândit să le creeze chiar ele. Aşa a pornit proiectul intitulat United Scents of America (Aromele Unite ale Americii), care, aşa cum sugerează şi numele, vrea să reunească în sticluţe de parfum aromele reprezentative ale tuturor celor 50 de state americane.

Deocamdată, proiectul numără 5 parfumuri: New Jersey, New York, Texas, Florida şi California, dar proiectul este încă în desfăşurare. Pe reţelele de socializare, Sacha şi Sherwin adun

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 6 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Cristian Tudor Popescu, după ce SNSPA l-a propus pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: „Am crezut că m-a lovit damblaua”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a ironizat propunerea făcută de SNSPA, condusă de Remus Pricopie, de a-l nominaliza pe președintele SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°