Grupa Under 13 a Şcolii de Fotbal Prosport Focşani a jucat finala unuia dintre cele mai puternice şi cunoscute turnee din Europa, „Barcelona Cup Malgratense“. Prosport Focşani a câştigat grupa din care a făcut parte cu maximum de puncte şi cu un golaveraj de invidiat 7-2. Formaţia antrenată de Adrian Schineşte şi Stan Rodinel a învins echipe din Rusia, Germania şi Ucraina, reuşind să se califice în semifinalele competiţiei din postura de câştigătoarea grupei.
În penultimul act al competiţiei, Prosport a învins clar, cu scorul de 2-0, Academia de Fotbal din Dortmund. În finală, Torpedo Moscova s-a dovedit a fi mai puternică şi a câştigat competiţia cu scorul de 3-0. „A fost o experienţă extraordinară pentru întreaga delegaţie a Şcolii de Fotbal Prosport. Meciurile pe care le-am jucat la Barcelona au arătat că juniorii din România sunt pregătiţi bine şi pot realiza lucruri deosebite şi la turneele organizate în afara ţării la care participă echipe din toate colţurile lumii. Performanţa echipei Under 13 a Prosport este una deosebită şi trebuie apreciată la justa sa valoare. Am jucat finala turneului de la Barcelona, dar am şi dat golgheterul la categoria de vârstă Under 13. Două trofee importante pentru Prosport la un turneu de cinci stele, la care au mai luat parte echipe din Danemarca, Spania, Germania, Rusia, Ucraina, Belgia, Albania, Italia şi Belgia. În total au fost peste 150 de echipe la 10 categorii de vârstă“, a spus preşedintele Prosport, Laurenţiu Muscalu.
S-a cântat imnul naţional la finala cu Torpedo Moscova
Jucătorii de la Prosport au trăit cu mare emoţie momentele dinaintea marii finale, cu cei de la Torpedo Moscova. „S-a cântat imnul naţional al României, lucru emoţionant pentru întreaga delegaţie. Li s-a anunţat numele la staţia de amplificare a stadionului, lucru care pe unii i-a emoţionat aşa de tare, încât au lăcrim