Prin acorduri internaționale, țările isi pot acorda licențe reciproce.
Frecventele radio sint alocate, practic peste tot, de către guverne. Evident, undele radio neoprindu-se la granitele politice, e nevoie si de o coordonare internaţională. De aceea, frecventele sint acordate pentru anumite regiuni geografice. Mai multe radiouri pot așadar folosul aceeași frecventa, cu conditia ca ele sa nu acopere aceeași regiune.
Trebuie avut in vedere ca spectrul radio e limitat si ca nu toate țările il divizeaza in același fel. Exista apoi si frecvente rezervate printr-un acord international si care nu pot fi alocate. Așa sint frecventele rezervate pentru telescoapele astronomice.
Radiourile au fost peste tot, pînă in anii 1970-1980, companii publice, controlate direct sau indirect de stat. Luxemburgul a fost prima țară care a început a vinde licențe de exploatare privată a frecventelor radio, permitand lansarea, deja in perioada interbelică, a miticului Radio Luxembourg, care a facut enorm pentru popularizarea muzicii pop, inclusiv in blocul comunist.
După război, au început sa apară radiourile private, de amatori, care in Europa si Statele Unite pot funcționa fără nicio opreliste, primind o frecventa locală, singura condiție fiind cel mai adesea aceea de a nu avea nicio activitate comercială, altfel zis de a nu difuza reclame.
Prin acorduri internationale, tarile isi pot acorda licente reciproce, altfel zis un radio dintr-o anumita tara poate obtine o licenta de a emite intr-o alta. Astfel, intreaga Europa (cu exceptia Bielorusiei) si Federatia Rusa, intra impreuna in asa-numita CEPT (Conferinta Europeana a Postei si Telecomunicatiilor) si isi acorda reciproc licente de emisie cu o facilitate mai mare decat daca ar fi vorba de radiouri de pe alte continente, din Statele Unite de pilda.
--------------------
