Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu vorbiţi despre bine, faceţi-l!

Publicat in Jurnalul, duminică 21 octombrie 2012 ·

Claymoor – Ecouri mondene (84)

31 martie 1883

"Nu vorbiţi despre bine, faceţi-l!”. Aceasta este deviza prinţesei Valentina Bibescu, zâna carităţii şi patroana sărbătorii de binefacere de luni seara; nobilă deviză pe care, de altfel, splendida petrecere a justificat-o din plin. Mai presus de toate, seara a fost minunată din toate punctele de vedere, înţelegând prin aceasta şi suma colectată.

La orele 9, piaţa teatrului este viu luminată. Intrarea este transformată în pădure de brazi cu alei, mărginită cu stânci de piatră. La dreapta se deschide un salon foarte elegant unde sunt plasate câteva mese pentru convivi; este restaurantul Hugues. Intrând în sală, eşti surprins, orbit, fermecat; lumina este feerică. Din lustra principală pleacă banderole în culorile naţionale legate de candelabrele din a treia lojă. Aceste dantele suspendate în aer, ale căror culori se oglindesc sub focul luminilor sunt de un foarte frumos efect. Mijlocul sălii, rezervat pentru dans, este înconjurat de un gard viu de brazi şi de frunziş împletit cu dantele tricolore şi înălţat de mici drapele în culori naţionale. împrejurul gardului sunt rezemate fotolii.

În cele patru colţuri ale acestui parapet de verdeaţă se înalţă chioşcuri, tapiţate cu velur roşu cu catedrale de frunziş. Primul chioşc, cum intri, este cel al vânzătoarei de programe. O alsaciană, frumoasă ca un vis, proaspătă şi surâzătoare sub marele său nod de velură neagră, doamna Simonidi într-o rochie de satin negru, şorţ de dantele albe, corset din velur grena brodat cu aur, vând programul sărbătorii aranjat în broşură. Alături – o prăvălie de flori. O adevărată primăvară plină de graţie şi prospeţime. Etalajul de flori naturale parfumează, vânzătoarele sunt atât de amabile încât afacerile merg de minune. Doamna Elena Catargi tronează pe estrada sa înflorită în buchetieră Watteau, coafată cu o ca

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum 19 minute
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum 20 minute
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 20 minute
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 20 minute
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro

News.ro acum 2 ore
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro, faţă de 60,837 miliarde euro la 31 ianuarie 2025, anunţă banca centrală. ”La 28 februarie 2025, rezervele valutare la Banca Naţiona

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 5 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri staţionează în gările apropiate

News.ro acum 43 minute
Traficul feroviar este oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători staţionează în gările apropiate până la redeschiderea circulaţiei.

Zelenski consideră că un armistiţiu „fără garanţii” ar fi un „eşec”

G4Media acum 50 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că orice încetare a focului în Ucraina ar fi sortită eşecului dacă nu există „garanţii de securitate” pentru a evita o reluare a ostilităţilor, relatează luni agenția de știri AFP, citată de Agerpr

Lucrări pentru Magistrala 6. Prima „cârtiţă” de pe Secţiunea Sud, 1 Mai - Tokyo, se îndreaptă către punctul de start

Mediafax acum 20 minute
Prima „cârtiţă” care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou, pe Secţiunea SUD, în cadrul contractului „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectar

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°