Un nou sfârşit de săptămână în judeţ a adus un nou accident mortal, în urma căruia un sătmărean, în vârstă de 24 de ani, şi-a pierdut viaţa. Tot în weekend au mai avut loc alte două evenimente rutiere care s-au soldat cu rănirea a două persoane.
Tragicul eveniment s-a produs în cursul dimineţii de ieri, pe DJ 193, în afara localităţii Lipău, unde T.G.S., în vârstă de 37 de ani, fără ocupaţie, din Ardusat, judeţul Maramureş, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul autoturismului, care s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a sensului de mers. În urma evenimentului a rezultat decesul lui B.F.A., în vârstă de 24 de ani, din comuna Pomi, pasager în autoturism, şi rănirea gravă a conducătorului auto. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Maramureşeanul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism de cãtre o persoanã care are o îmbibaţie alcoolicã peste limita legală.
Un alt accident rutier a avut loc, sâmbătă, pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, în cadrul căruia T.E.V., în vârstă de 33 de ani, din comuna Vetiş, l-a accidentat uşor pe S.I., în vârstă de 73 de ani, din Satu Mare, care în calitate de biciclist nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers prin viraj la stânga. Conducătorul auto, cât şi victima, au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Conducătorul autoturismului este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Cel de-al treilea eveniment rutier s-a înregistrat tot sâmbătă, pe DJ 108 M, în afara municipiului Carei, unde H.D.M., în vârstă de 44 de ani, din Lucăceni, care conducea un moped, pe fondul conducerii impru