Summitul a marcat sfarsitul asa-numitului „sistem Merkozy“, in care fostul presedinte francez Sarkozy si cancelara Merkel erau practic de acord in toate, mentinand axa franco-germana care a fost la originea Europei.
Noaptea dintre joi si vineri a fost foarte scurta pentru liderii celor 27 de tari ale UE, ba chiar a existat teama ca acest summit economic s-ar putea încheia printr-un eșec, date fiind divergentele profunde dintre cele doua personaje cheie ale UE, președintele Franței François Hollande si cancelara germană Angela Merkel.
Discuțiile s-au prelungit pana foarte târziu, intr-o atmosfera încărcată, inițial ca intr-un dialog de surzi, intr-atât pozitiile celor doi păreau divergente. In cele din urmă, s-a ajuns la un compromis pentru a se evita bilanțul unei reuniuni inutile.
Discutiile au fost rezumate astfel de presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso :
„Foarte devreme in aceasta dimineata am facut mari progrese spre o adevarata uniune economica si monetara. Am decis sa punem capat acestei primejdioase legaturi intre bãnci si datoria statelor.“
François Hollande si Angela Merkel făcuseră deja declarații contradictorii înainte de summit, fiind prima oară ca cei doi își etalează astfel divergentele in public. Pentru Hollande, prioritatea summitului trebuia sa fie uniunea bancara, de realizat înainte de sfârșitul anului.
In schimb, pentru Merkel prioritatea trebuia sa fie rigoarea bugetară si austeritatea, ambele trebuind sa fie impuse țărilor din sud, desigur.
Pozitiile erau total divergente, iar François Hollande a acuzat-o chiar pe Merkel ca ar fi prizoniera calendarului sau electoral. Hollande abia a fost ales in Franta, in timp ce Merkel are de înfruntat anul viitor alegeri generale si se confrunta deja cu un adversar foarte puternic in persoana candidatului social