Mii de bucureşteni, printre care foarte mulţi copii, au vent duminică în Parcul Izvor, la evenimentul organizat de Ministerul Apărării Naţionale, pentru a marca Ziua Armatei, sărbătorită la 25 octombrie.
Ei au putut să urmărească exerciţii demonstrative de paraşutări, coborâri în rapel din elicopterele care vor survola zona, spectacole ale Muzicii Reprezentative a Armatei şi Ansamblului “Doina” al Armatei, exerciţii de drill-team ale militarilor Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul”. De asemenea, în program sunt prevăzute jocuri marinăreşti, exerciţii pentru copii cu tiroliana şi escaladă la panoul fix, perimetru echitaţie pentru copii, demonstraţii ale specialiştilor în neutralizarea dispozitivelor explozibile, aeromodelism, reconstituirea unor scene de luptă şi instrucţie, elemente de tehnică militară folosită în teatrele de operaţii.
În parc sunt amenajate diferite standuri, care cuprind şi elemente de tehnică militară folosită în teatrele de operaţii de mai multe categorii de forţă ale armatei: academiile şi şcolile militare, Departamentul pentru Armamente, Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii, Muzeul Militar Naţional, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti şi Asociaţia Aeronautică Română. Vizitatorii au astfel ocazia să se întâlnească cu specialişti militari din diverse domenii, militari care au participat la misiuni în teatrele de operaţii, sportivi olimpici, veterani de război. Pe o scenă special amenajată la intrarea în Parcul Izvor din faţa Palatului Parlamentului, unde, de altfel, este amplasată tehnica de luptă prezentată, sunt aşteptate să evolueze Muzica Reprezentativă a Armatei şi Ansamblul Doina al Armatei.
La eveniment au participat ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, secretarul de stat pentru Politica de Apărare şi Planificare, Sebastian Huluban, secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informar