Sarea românească se află în pericolul de a ieşi de sub controlul statului, atrage atenţia Ionel Blănculescu, secretarul general al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri, care ne-a spus că pregăteşte un "warning sign" (n.r. semnal de alarmă) pentru premierul Victor Ponta.
Domnia sa ne-a declarat: "Pregătesc pentru primul-ministru un «warning sign», pe care i-l voi înmâna în câteva zile şi care îl atenţionează asupra pericolului în care se află sarea românească. Sarea noastră se află într-un mare pericol de a fi pierdută de sub controlul statului. Este aproape o certitudine, pentru că «Salrom» (n.r. Compania Naţională a Sării) este deţinută în proporţie de 48,99% de Fondul Proprietatea, care are o prezenţă străină de 52%. În acelaşi timp, există o directivă europeană care prevede că, în unele ţări europene, unde există sare care are o anumită formulă chimică, rezervele de sare nu mai pot fi exploatate decât în proporţie de 30% pe an din cotele stabilite în acest sens, din motive de mediu. Printre aceste state se numără Germania şi Austria. România nu se află sub incidenţa Directivei, întrucât sarea noastră are altă formulă chimică. De aceea, ţara noastră a devenit un «El Dorado al sării». Dacă, printr-o complicitate, FP, care este condus de străini, mai obţine 1% din «Salrom», atunci pierdem controlul asupra sării".
Ionel Blănculescu ne-a precizat că realizează o analiză pe această temă, pe care o va da premierului.
* Blănculescu: "Metalurgiştii şi siderurgiştii pot ajunge la relocare, din cauza certificatelor verzi"
Ionel Blănculescu trage un semnal de alarmă şi în ceea ce priveşte societăţile din metalurgie, siderurgie şi industria ţevilor din ţara noastră, care sunt în pericolul de a-şi reloca activitatea, potrivit domniei sale, din cauza faptului că furnizorii de energie care plătesc certificate verzi transferă costurile către ac