Invitat la Realitatea TV, Sorin Roșca Stănescu a intrat într-o confruntare verbală cu primarul Cătălin Cherecheș pe subiectul candidaturii lui Gigi Becali pe listele PNL. Gigi Becali a intervenit telefonic. Sursa: Agerpres
Primarul de la Baia Mare, Cătălin Cherecheș, s-a contrat cu Sorin Roșca Stănescu, în direct la Realitatea TV, pe tema candidaturii omului de afaceri Gigi Becali pe listele USL. Becali a fost și el contat telefonic și, surprinzător, s-a declarat de acord cu opiniile primarului Cherecheș.
"Dacă organizația PNL și PSD de la sectorul 6 unde am înțeles că va candida Gigi Becali au fost de acord cu această nominalizare nu cred că lucrurile mai pot să fie comentate. Dacă ne onorează sau nu este o altă discuție. Pe mine mă interesează să fie respectată munca noastră în organizație. Eu vreau ca aici la Baia Mare să fim respectați de conducerea partidului", a declarat primarul Cătălin Cherecheș.
El s-a plâns de faptul că organizația sa a făcut nominalizări, le-a votat, iar conducerea partidului le-a impus alte nume.
Omul de afaceri Gigi Becali a intervenit telefonic și a ținut să precizeze că este de acord cu declarațiile primarului de la Baia Mare. "Când eram președinte PNG spuneam că președinții de asociații politice și cei ce au câștigat alegerile locale, aceia sunt în măsură să facă nominalizări", a declarat Becali.
"Nu putem trimite în Parlamentul României oameni care patru ani de zile au fost parlamentari şi nu au fost decât simpli turişti, nu au făcut nimic pentru Maramureş sau pentru Baia Mare. Nu are acum importanţă numele", a declarat Cherecheş.
"Evaluăm posibilitatea ca cei pe care îi sustine organizația, dacă nu vor fi acceptaţi, să candideze independenţi, să câştige cu peste 50% şi îi aducem după aceea înapoi în PNL. Dacă pe cei din conducerea partidului nu-i intersează eficienţa electorală, pe noi ne interese