Aud mereu sau citesc de ani buni aprecierea neînvecinată cu inteligenţa potrivit căreia procurorii “abuzează” de proba interceptării convorbirilor telefonice, că acestea nu ar fi “probe tari” etc. O prostie, pur şi simplu. Dimpotrivă, convorbiri între protagoniştii unei infracţiuni pot fi probe mai tari chiar decât ale unor martori oculari. Amintesc doar cazul unui taximetrist condamnat la ani grei de puşcărie, decizie judecătorească întemeiată pe mărturia unui “martor ocular”, o femeie în vârstă, cu probleme de vedere. Taximetrist dovedit nevinovat, când testele ADN au poposit şi în intrumentarul anchetatorilor români. Nevinovat, dar numai după ce i-au fost furaţi 12 din viaţă, fiind, evident, condamnat după administrarea unei “probe tari”, mărturia directă…
Prin 2008 am primit, ca mulţi alţi ziarişti de altfel, de la DIICOT, o copie după un rechizitoriu întocmit de FBI despre fraude informatice. Circa nouă zecimi din probele recoltate de una dintre cele mai performante poliţii ale planetei (în SUA poliţia, statală, sau federală, adică FBI, face anchetele penale, procurorul având doar rolul de avocat al statului, similar cu cel al procurorului judiciar de la noi), ei bine majoritatea covârşitoare a acestor probe constau în interceptări de e-mailuri, mesaje on-line sau, din partea română, de convorbiri telefonice. Un reprezentant FBI a venit la Bucureşti cu respectivele probe, un procuror român a solicitat instanţei mandate de arestare, poliţişti români le-au pus în executare, hoţomanii cu tastatura au fost judecaţi şi condamnaţi de judecători români, cu toate procedurile de rigoare respectate şi nu am auzit de nici un protest că vreun Big Brother ar fi încălcat “intimitatea” acelor infractori.
Secretul corespondenţei, deci inclusiv al convorbirilor telefonice, este garantat de Constituţie, ca urmare firească a asumării Declaraţiei Drepturilor Omului.
