Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţii putrede la canalizarea din judeţ: Studii greşite, contestaţii, nervi

Publicat in Vremea Noua, luni 22 octombrie 2012 ·

* Procedura de atribuire a proiectului a pornit prost încă de la etapele preliminare, deoarece documentaţia a fost întocmită greşit de către Apă Canal * De mai bine de un an se bate pasul pe loc: licitaţiile nu sunt gata, dar nici nu se cunoaşte vinovatul de “gravele abateri de la procedurile legislative” *

Înconjurat de râuri, fluviu, lac, ba şi câteva bălţi, cu ape de adâncime proprii sau ale vecinilor vrânceni, Galaţiul e şi unul din campionii poluării apelor. Iar după ce le foloseşte din plin, se codeşte cu epurarea lor.

Legislaţia tot mai aspră din UE impune însă, prin amenzi şi proceduri de infringement, racordarea la canalizare şi epurare a tuturor consumatorilor până în 2019.

Prevăzătoare, autorităţile au accesat un program operaţional de mediu pe 2007- 2013. Cu 100 de milioane de euro de la UE şi 30 de milioane contribuţie locală, se vor aduce staţiile Galaţi şi Tecuci până la epurarea totală, inclusiv microbiologică, a apei. Sunt prevăzute staţii noi la Tg. Bujor, Pechea şi Lieşti. Doar că Apă Canal, concesionarul judeţean în domeniu, s-a împotmolit în licitaţii.

Procedură „la a treia cheie”

Două staţii de epurare, estimate la 45,2 milioane de lei, vor deservi aproape 35.000 de locuitori din Pechea şi Lieşti. Anunţul de licitaţie apare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice pe 6 septembrie 2011. La o săptămână, Apă Canal anulează procedura de licitaţie. Motiv: „abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”. Deci beneficiarul n-a reuşit să alcătuiască o documentaţie corectă.

Modificările trenează vreo două luni şi pe 25 noiembrie anunţul este în sfârşit postat din nou. La câteva zile, Daroconstruct SRL din Iaşi reclamă direct la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor că i se impune depunerea unei garanţii de bună execuţie într

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 40 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 54 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 25 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°