Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DHL vinde Cargus către un fond de investiții

Publicat in Capital, luni 22 octombrie 2012 ·

DHL, unul dintre cei mai mari jucători din piața de curierat, la nivel internațional, a ajuns la un acord pentru vânzarea operaţiunilor sale de curierat intern din România, care operau sub brandul Cargus, către Abris Capital Partner, un fond de investiţii specializat în oportunităţi de piaţă din Europa Centrală şi de Est.

Cele două companii au semnat un acord de tranzacţionare a acţiunilor pe 18 octombrie 2012 şi urmăresc finalizarea tranzacţiei până la finalul anului sau în primul trimestru al anului 2013, în funcţie de aprobarea de la Consiliul Concurenţei din România.

Tranzacţia va transforma Abris în proprietarul Cargus, a doua companie de pe piaţa de curierat intern din România, incluzând aici şi baza de clienţi, angajaţii şi locaţiile de operare, împreună cu toate operaţiunile de curierat domestic din România pe care le are Cargus. Astfel, Abris își face intrarea în piața locală, consolindându-și afacerile în Europa Centrală și de Est, după ce anul trecut a cumpărat și compania poloneză de curierat intern Siodemka în 2011.

Structurile organizatorice ale DHL Express Romania şi Cargus International rămân nemodificate, DHL urmând a se concentra şi în viitor pe activitatea principală, şi anume segmentul de servicii internaţionale, iar Cargus pe segmentul de curierat intern. Pentru DHL, separarea operaţiunilor de curierat intern în Romania este în conformitate cu strategia companiei de a se concentra pe segmentul de servicii de curierat expres internaţional cu livrare în timp definit.

Pentru ca fiecare dintre cele două companii să îşi consolideze poziţiile pe principalele activităţi şi să continue să ofere acelaşi nivel înalt de calitate către clienţii de servicii de curierat, atât intern cât şi internaţional, DHL şi Cargus au intrat într-un parteneriat strategic, în care Cargus va continua să ofere serviciile internaţionale ale DHL prin

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°