Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sişu ar putea fi eliberat condiţionat până de sărbători

Publicat in Cancan, luni 22 octombrie 2012 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a soluţionat definitiv, luni, dosarul în care cântăreţul de muzică hip-hop Tudor Sişu a fost deferit justiţiei pentru trafic de droguri.

Judecătorii instanţei supreme au respins recursul cântăreţului, menţinând astfel deciziile instanţelor inferioare date în cazul acestuia.

Astfel, Sişu a rămas condamnat definitiv în acest dosar la patru ani de închisoare cu executare. Avocatul cântăreţului, Mihnea Stoica, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că următorul pas judiciar al clientului său este acela de a introduce o cerere prin care să solicite unui judecător contopirea pedepselor primite în dosarele penale.

Avocatul a arătat că, dacă pedeapsa rezultantă finală va rămâne de patru ani de închisoare cu executare, Tudor Sişu ar putea petrece sărbătorile de iarnă în libertate.

Mihnea Stoica a explicat că, dacă în perioada sărbătorilor de iarnă s-ar împlini două treimi din pedeapsa rezultantă de patru ani, Sişu s-ar putea adresa comisiei de eliberări condiţionate a penitenciarului.

Tudor Sişu şi alţi 15 membri ai unui grup infracţional au fost arestaţi preventiv în mai 2006. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului instanţei supreme i-au acuzat pe cei 16 că, într-un an, au distribuit în Bucureşti aproximativ 40 de kilograme de heroină.

Instanţa a decis condamnarea cântăreţului la patru ani de închisoare cu executare.

Sişu a mai fost închis pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc. El fusese arestat în octombrie 2003, la câteva zile după ce Poliţia a prins doi traficanţi de stupefiante din Târgovişte şi a făcut o percheziţie în apartamentul lui. Cântăreţul a fost eliberat în octombrie 2005, iar în mai anul următor a fost din nou arestat.

În 25 septembrie 2009, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 38 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 4 ore
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 6 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°