Zeci de comercianţi, meşteşugari şi producători agricoli care au participat la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Viei şi Vinului Bachus 2012 au început încă de la primele ore ale dimineţii să îşi demonteze standurile. Cu camioane sau cu maşini ceva mai mici, aceştia şi-au strâns grătarele pe care au sfârâit, timp de patru zile, micii şi pastrama, şi butoaiele din care au curs din plin, zeci de litri de tulburel. Cei care au ajuns aici pentru a-şi rotunji veniturile contabilizau câştigul, iar cei care s-au prezentat doar pentru a se face cunoscuţi mai aşteaptă încă rezultatele acestui festival, care, speră ei, se vor materializa în contracte încheiate. „Scopul nostru a fost prezenţa şi organizarea. Atmosfera a fost bună şi a fost un bun prilej pentru podgoreni de a-şi promova produsele şi de a se face cunoscuţi. Concursul de vinuri care a fost organizat, a fost un concurs plin de substanţă, cel puţin pentru noi, pentru că noi îl avem şi pe domnul Georgel Costache care este vicepreşedintele ADAR (Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România)“, ne-a declarat Ion Băraru, director administrativ VINCON. „Noi am venit pentru promovare, nu pentru a vinde, cei cu mustăriile s-au ocupat de vânzare“, ne-a declarat Adrian Iarca, director adjunct SC Carpat Vin SRL. Cu strategii de marketing bine puse la punct, marii producători de vinuri, jucători mai noi sau mai vechi pe piaţa de profil, au încercat şi acum să stabilească cât mai multe contacte şi să determine tot mai mulţi vizitatori şi potenţiali colaboratori să le treacă pragul standului.
De la standuri cu brânzeturi până la cele cu dulceţuri şi siropuri bio sau obiecte meşteşugăreşti toţi au început, încă de duminică noapte, să îşi demonteze standurile. „A fost destul de bine. Am avut marfă pe alese şi s-a vândut chiar bine”, ne-a declarat Florentina Trifan, din Reghiu. Aceasta a stat duminică până seara târziu