Patru presupuşi membri ai Al Qaida au fost ucişi duminicã, în Yemen, de un raid aerian efectuat de o dronã, probabil americanã, contra vehiculului lor în provincia Marib, la est de Sanaa, a declarat pentru AFP o sursã tribalã.
'O dronã a tras o rachetã asupra unei maşini la bordul cãreia circulau patru membri ai Al Qaida, pulverizând vehiculul şi ucigând ocupanţii', a declarat aceastã sursã, care a solicitat anonimatul.
Atacul a avut loc la începutul serii în regiunea Hawi/Al-Damachqa, la 17 km est de oraşul Marib, a adãugat aceeaşi sursã.
Acesta este al doilea atac de dronã în Yemen în patru zile. Joi în zori, şapte presupuşi membri ai Al Qaida, dintre care un şef local, au fost ucişi de o loviturã a unei drone contra unei poziţii a reţelei extremiste în apropiere de Jaar, în provincia Abyan.
Potrivit unui responsabil al Comitetelor de rezistenţã popularã, auxiliare armatei, şeful local al Al Qaida pentru oraşul Jaar, Nader Shaddadi, figura printre cei morţi.
La 4 octombrie, cinci membri presupuşi ai Al Qaida au fost ucişi într-un atac de dronã ce a vizat douã maşini în provincia Shabwa din sudul Yemenului.
Statele Unite, singurele ce au drone în regiune, au efectuat în ultimele luni raiduri la ţintã împotriva Al Qaida în Peninsula Arabia, în sudul şi estul Yemenului.
La sfârşitul lunii septembrie, preşedintele yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi a recunoscut importanţa sprijinului militar american în 'utilizarea de drone, ce permit lovirea unei ţinte fãrã marjã de eroare'.