Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonia spune că nu e pregătită să adopte euro după ce banca centrală a caracterizat uniunea monetară ca fiind o greşeală

Publicat in Ziarul Financiar, luni 22 octombrie 2012 ·

Polonia, cea mai mare economie emergentă din Uniunea Europeană, nu este pregătită să intre în zona euro, a declarat guvernatorul băncii centrale a Poloniei Marek Belka, care a afirmat anterior că înfiinţarea uniunii monetare a fost o greşeală şi că euro a apărut din cauza volatilităţii cursurilor de schimb din anii de dinaintea introducerii monedei unice. Polonia este singurul stat comunitar care nu a intrat în recesiune de la declanşarea crizei.

"Polonia se vede ca viitor membru al zonei euro, însă nu se grăbeşte din mai multe motive, în principal fiindcă nu este pregătită", a spus Belka la o conferinţă internaţională cu tema "Reconfigurarea Europei în viziunea Europei Centrale şi de Est". El a precizat că ţara sa trebuie să fie sigură că zona euro este o structură stabilă, potrivit publicaţiei Warsaw Business Journal.

"Nu are niciun sens să ne alăturăm uniunii monetare dacă nu suntem convinşi că aceasta nu se va destrăma. Vrem să fim siguri că proiectul zonei euro este ireversibil şi atunci vom iniţia pregătirile pentru aderare", a concluzionat guvernatorul polonez.

În plus, guvernatorul a susţinut că în ultimul an au fost făcute progrese privind integrarea Europei, dar rămâne de văzut dacă liderii europeni au destulă voinţă politică pentru a finaliza uniunea monetară.

"Riscul destrămării uniunii monetare nu a dispărut în totalitate, însă Europa rezistă", a precizat Belka la o conferinţă internaţională a bancherilor centrali, citat de Wall Street Journal. El a adăugat că în prezent există mai multă încredere că defectele şi neconcordanţele interne pot fi remediate şi că se poate îmbunătăţi coordonarea economică. De asemenea, a spus Belka, există voinţă politică şi capacitate pentru a îmbunătăţi proiectul european, însă pentru ca aceste lucruri să fie finalizate este nevoie de mai multă determinare.

Declaraţiile lui Belka vin după ce la

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru a adera la zona euro

News.ro acum 24 minute
Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării la zona euro. Documentul evidenţiază rezultate mix

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 37 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum 12 minute
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 21 minute
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Reacția Rusiei după alegerea lui Mark Rutte la șefia NATO: ”Puţin probabil să poată schimba ceva”

Ziare.com acum 22 minute
Rusia a declarat miercuri, 26 iunie, că alegerea prim-ministrului în exerciţiu al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să reprime în m

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°