Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oana Zăvoranu: "WC Tudor are tot timpul o faţă de dement, de nebun. L-a născut mama lui supărat"

Publicat in Cancan, marți 23 octombrie 2012 ·

Astfel, prezentă la emisiunea CANCAN TV, difuzată de luni până joi, de la ora 22.00, la ACASĂ TV, Oana Zăvoranu a continuat atacul la adresa tribunului, iar acuzaţiile sunt dintre cele mai grave.

"Sunt subiecte multe şi interesante şi asta e. Eu nu m-am făcut cu ou şi cu oţet cu el. El face spumă la gură! Azi am intrat în posesia filmuleţului integral între ce s-a petrecut între mama şi Corneliu Vadim Tudor. Nici ţiganii nu vorbesc ca el. Mama s-a enervat din cauză că Vadim minte. Pornind de la porcăria aia că eu mă prostituam, eu nu aş fi dorit să spun când am început viaţa sexuală, dar a fost în jurul vârstei de 18-19 ani iar prietenul meu a fost Viorel.

Nu este urât să faci o femeie curvă, că până la urmă sunt curve proaste şi curve deştepte, dar eu nu sunt. Vadim este psihopat. Omul se ceartă cu toată lumea.

Acest WC Tudor lansat aceste acuzaţii pentru că mămica lui când l-a născut l-a născut supărat. Tot timpul are o faţă de dement, de nebun. Niciodată nu ne-am iubit. Tatăl meu era un jmecher, un tip bazat. Nu mi-a lipsit nimic.

El venea la noi şi nu avea nici flecuri. Am avut respect faţă de el dar l-am pierdut la un moment dat. Eu am dezertat din PRM. I-am luat un interviu pentru un alt post TV. El mi-a propus să fiu consiliera lui de imagine. Nu ştiam cât de bine se ştia el cu ai mei. Atunci, cu 8 ani în urmă, m-am simţit flatată. După publicitate a făcut această invitaţie şi în timpul interviului. El a prezentat oamenilor ca şi când eu am mers să cer să intru în partid.

Toată lumea când aude de el se teme de porcăiala lui, de gura lui spurcată" a spus nervoasă Oana Zăvoranu.

Vezi integral emisiunea CANCAN TV pe voyo.ro!

Astfel, prezentă la emisiunea CANCAN TV, difuzată de luni până joi, de la ora 22.00, la ACASĂ TV, Oana Zăvoranu a continuat atacul la adresa tribunului, iar acuzaţiile sunt dintre ce

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gerard Depardieu a fost găsit vinovat de agresiune sexuală

Ziua Constanta acum o ora
Un tribunal din Paris l-a găsit pe actorul francez Gerard Depardieu vinovat de agresiune sexuală față de două femei diferite, pe un platou de filmare în 2021, informează Reuters. Gerard Depardieu a aflat, marți, verdictul în procesul său pentru agre

Nicușor Dan și George Simion, pentru acest lucru chiar sunteți amândoi responsabili

HotNews acum o ora
Telefonul filmează un grup de oameni care sărbătoresc că vor vota pentru George Simion. „Ești de-al nostru, Simioane”, îi strigă ei. Ecranul se împarte în două și un influencer îi arată cu degetul, insistând pe ideea că Simion e urmat de către cei d

UPDATE - Gorj - O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu suspiciunea că ar fi luat medicamentele surorii ei, aflată sub tratament pentru autism/ Concluziile preliminare ale necropsiei

News.ro acum o ora
O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu febră şu convulsii, suspiciunea fiind că ar fi luat medicamentele surorii ei de 5 ani, aflată sub tratament pentru autism. Părinţii neagă şi spun că fetiţa tuşa şi avea f

Noaptea Europeană a Muzeelor la Primăria Capitalei. Tururi ghidate, expoziții și muzică live

Ziua Constanta acum o ora
Primăria Capitalei își deschide porțile publicului larg, sâmbătă, de Noaptea Europeană a Muzeelor, în intervalul orar 18.00-24.00, accesul va fi gratuit, iar în program se regăsesc tururi ghidate, expoziții și muzică live. Potrivit unui comunicat al

Cine arbitrează CFR Cluj - Hermannstadt, finala Cupei României Betano

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Andrei Chivulete a fost delegat să arbitreze finala Cupei României dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Meciul va avea loc miercuri, 14 mai, de la ora 20:30, la Arad.

Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu alți reprezentanți ruși în afară de Putin

G4Media acum o ora
Volodimir Zelenski se va întâlni la Istanbul doar cu Putin, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al biroului președintelui ucrainean, la emisiunea The Breakfast Show. Când a fost întrebat dacă Zelenski s-ar putea întâlni cu alți reprezentanți ruși

Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: Suntem practic într-o criză bugetară. România cheltuie mai mult decât își permite

Mediafax acum 23 minute
„Suntem practic într-o criză bugetară, pentru că România cheltuie mai mult decât își permite, de mulți ani. Avem deficite mari, de aproximativ 9%, anul trecut. Pentru a acoperi această diferență dintre veniturile țării noastre și cheltuielile mult m

Rata anuală a inflației a stagnat în aprilie / S-a scumpit zahărul, dar s-a ieftinit mălaiul

HotNews acum 3 ore
Rata anuală a inflației a stagnat, în luna aprilie, la 4,9%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică. Datele arată că prețurile la alimente au avut o creștere nesemnificativă față de martie, de 0,07%, în timp ce mărfuri

Cel puţin şase morţi la Tripoli, în urma unor confruntări între grupări armate cu armament greu

News.ro acum o ora
Cel puţin şase persoane au fost ucise în confrunătri armate la Tripoli, luni seara şi în noaptea de luni spre marţi, anunţă marţi Centrul de Medicină de Urgenţă, după ce Guvernul de la Tripoli a anunţat că a preluat controlul asupra situaţiei, relat

S-a înregistrat cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac

G4Media acum 3 ore
Meteorologii au înregistrat o temperatură minimă de minus 6,3 grade Celsius în cursul nopţii la Bâlea Lac, aceasta fiind cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani, după ce termometrele au arătat minus 5,5 grade în 1979 aici, a declar

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/16°
mie.

8°/19°
joi

9°/23°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/9°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

2°/14°
mie.

4°/16°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

17°
mar.

3°/17°
mie.

6°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°