Se întâmplă. Din toaleta trenului, la fast-food sau din instituţii. Este penibil, desigur. Dar pentru că aceste lucruri se întâmplă, trebuie să găsim şi o explicaţie. Mai ales pentru că avem de-a face cu o clasă de fapte înrudite. Se fură indicatoare de pe marginea drumului. Capace de la roţile maşinilor. Becuri de pe coridoare. Fursecuri de pe masă.
Dar mai întâi, o observaţie generală. Uneori, lucrurile mici dezvăluie probleme mari. Misiunea analistului este cumva similară cu aceea a inginerului care caută, cu raze X, fisurile minuscule dintr-o piesă de metal. Invizibile cu ochiul liber, acestea trădează slăbiciunile structurale ale materialului.
Aşadar, să ne întoarcem la suportul de pe care am descoperit, revoltaţi, că o mână criminală tocmai şi-a însuşit un sul de hârtie. De ce ar fura cineva un obiect de o valoare trivială?
Sau... De ce nu? Pentru a înţelege ce se întâmplă vă propun să ne îndreptăm atenţia către un termen englezesc mai dificil de tradus: "honor system". În lipsa unei expresii consacrate, am să îl las acum aşa. Am devenit conştient că există ca o categorie aparte acum circa zece ani, când traversam împreună cu nişte rude, în maşină, Bavaria. La ceva distanţă de marginea drumului am observat, între flori, o masă cu o cutie mică şi un panou pe care scria Blumen (flori). Şoferii vedeau florile şi inscripţia. Dacă doreau să cumpere, opreau maşina, culegeau flori şi puneau banii în cutie.
Evident că nu era afişată nicio listă de preţuri. Fiecare plătea "preţul corect" aşa cum şi-l imagina. Dar mai ciudat era că nu vedeai în jur ţipenie de om. Am realizat atunci simplitatea sistemului. Era bazat pur şi simplu pe onestitatea şoferilor. Nimic nu i-ar fi oprit să îşi umple portbagajul cu flori după care să o şteargă cu banii din cutie. Nimic altceva decât propria conştiinţă.
Sunt sigur că şi dvs. aveţi numeroase exemple î
