În toate proiectele destinate dezvoltării resurselor umane, verificate de CE au fost găsite nereguli.
În Romania, două programe de finanţare ale Uniunii Europene sunt puse sub semnul întrebării. Premierul Victor Ponta a spus că nu ar fi fost înştiinţat în legătură cu această situaţie pe cai oficiale. Despre ce programe este vorba şi efect ar putea avea lipsa unor finanţări europene, mai multe de la corespondenta noastră la Bucureşti, Sabina Fati.
Premierul roman, Victor Ponta nu a negat informatia potrivit careia Bruxelles-ul urmeaza sa blocheze alte doua programe europene in valoare de 7 miliarde de euro, dupa ce in iulie s-a impotmolit Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, pe care Uniunea Europeana il finanta cu circa 3 miliarde si jumatate de euro.
Ministrul roman al Afacerilor Europene, Leonard Orban, spunea atunci ca in toate proiectele destinate dezvoltării resurselor umane, verificate de Comisia Europeana au fost gasite nereguli, care nu fusesera depistate de autoritatile romane. Principalele nereguli constatate se refera la conflictul de interese, fie ca este vorba despre proiecte desfasurate in familie, fie ca anumiti oficiali sau rude apropiate acestora desfasurau proiecte europene impreuna cu instituiile unde erau salariati.
O alta problema grava descoperita de inspectorii europeni este cea a salariilor foarte mari. Au fost depistate, de pilda, in programele strategice, adica in cele de peste 5 milioane de euro, unde din documente rezulta ca ponderea lefurilor era de 80 la suta din totalul fondurilor.
Comisia Europeana urmeaza sa blocheze pina la sfirsitul acestei luni inca doua programe: Transport si Competitivitate. Reprezentantii guvernului roman au aflat deja aceata veste, pe care urmeaza sa o comunice in mod oficial comisarul pentru dezvoltare regionala, Johannes Hah