IAȘI. Foștii angajați ai CET Iași au reluat de astăzi protestele în fața Prefecturii Iași.
Revendicările celor 50 de protestatari de la CET, ce s-au adunat astăzi în fața Prefecturii, se referă la identificarea de către autorități a mijloacelor legale prin care pot să-și primească salariile compensatorii.
”Atunci când am fost disponibilizaţi de la CET, în perioada 2010-2011, nu am primit integral salariile şi, cele 250 de persoane care au fost dateafară anul acesta, pe 3 ianuarie, nu au primit nici un ban şi au fost disponibilizaţi înainte de declararea insolvenţei, declarată în aprilie 2012 de Tribunalul Iaşi. A fost încălcat contractul colectiv de muncă în care era stipulat foarte clar momentul disponibilizării. În momentul disponibilizări şi înainte de insolvenţă, se ştie că acţionar unic la CET era Consiliul Local şi Primăria Iaşi, deci era în atribuţiile lor să dea banii. Plata salariilor intra în atribuţiile Consiliului Local şi a primarului Iaşului. Avem şi hotărâri judecătoreşti câştigate în instanţă iar premierul Victor Ponta şi ministrul delegat, Liviu Pop, ne-au promis că se va rezolva problema banilor în această lună, dar nu există nici un semnal că problemele noastre s-ar rezolva”, a declarat Virgil Iordache, lider al foștilor angajați de la CET.
Reacția autorităților a fost una deschisă la colaborare cu foștii angajați, dar fără a oferi o soluție concretă.
„Noi am făcut toate diligenţele pe lângă instituţiile de la Bucureşti pentru ca angajaţii de la CET să-şi primească salariile compensatorii. Trebuie găsită însă o pârghie legislativă pentru ca aceste salarii să poată ajunge la foştii angajaţi la CET. Cu toate că este destul de tardiv, acest pas trebuia făcut de acum un an şi jumătate de către Ministrerul Economiei, şi nu de către Primăria Iaşi. Practic, cel care era prefect, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu trebuia s