O tânără afgană în vârstă de 20 de ani a fost decapitată fiindcă a respins insistențele soacrei sale, care îi cerea să se prostitueze, potrivit Huffington Post.
Mah Gul, din provincia Herat, a fost ucisă de un nepot al soacrei sale. Patru persoane au fost arestate în legătură cu crima care ilustrează violențele continue pe care le suportă femeile din această țară.
Ucigașul și-a recunoscut fapta, dar susține că soacra tinerei i-a spus că fata este o prostituată și trebuie ucisă.
"Crima subiliază mediul violent în care trăiesc femeile din regiune", consideră directorul executiv al Amnesty International, Suzanne Nossel.
"Ele sunt violate, ucise, forțate să se căsătorească din copilărie, le este interzis dreptul la educație și nerecunoscute drepturile sexuale și de reproducere", a adăugat reprezentantul Amnesty International.
În aceeași regiune, o femeie de 30 de ani a fost torurată şi apoi ucisă la începutul lunii octombrie. Femeia a fost găsită fără nas, urechi şi degetele de la mâini şi picioare.