Începând cu anul 1966, Nicolae Ceauşescu îşi muta curtenii, vara, la Neptun. În complexul special amenajat se ţineau şedinţe şi se făceau primiri de oaspeţi străini. Ceauşescu nu mai agrea izolarea demnitarilor în concediu, dar nici turismul românilor în Occident.

Noua staţiune Neptun a fost concepută ca o reşedinţă de vară a puterii şi ca destinaţie de concediu a birocraţiei roşii din România încă din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Înaintea morţii lui s-au proiectat, în planurile de modernizare a litoralului, vile pentru demnitari şi case de odihnă pentru activişti de partid, scriitori, oameni de cultură şi artă.

CLICK AICI PENTRU MAI MULTE IMAGINI

Practica reşedinţelor oficiale de vară avea deja istorie în lumea comunistă. În Crimeea şi la Piţunda (ambele înURSS), în foste reşedinţe ale elitelor ţariste, campau cei mai buni fii ai poporului sovietic, iar palatul lui Iosip Broz Tito din insula Brioni (Republica Socialistă Federativă Iugoslavă) avea printre vedetele de cinema reputaţia de expresie a luxului absolut.

INTERZIS LA ESCAPADE AMOROASE

Activului de partid - de la secretari doi de judeţ până la primari de comune şi ziarişti - îi erau destinate hotelurile „Arad", „Craiova" şi „Slatina".

Dar cei cu funcţii de vârf - nomenklatura din partid şi nomenklatura din economie - erau cazaţi în vile de protocol poziţionate aproape de reşedinţele „curtenilor" lui Ceauşescu. În 1964 se dăduse în folosinţă şi Complexul „Ambasador", gazdă a recepţiilor, a primirilor oficiale şi a şedinţelor conducerii. Acolo şi-a plasat Nicolae Ceauşescu cabinetul de lucru, la câţiva paşi de reşedinţa sa. Cele şapte vile noi din Neptun fuseseră proiectate pentru membrii Biroului Politic, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. La sfârşit, în cea mai arătoasă s-a instalat Ceauşescu, urmat de Ion Gheorghe Maurer, şi, în ord