Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua rămâne lider în Liga I, după 0-0 cu Pandurii

Publicat in Antena 3, luni 22 octombrie 2012 ·

Meciul dintre primele două clasate din Liga I, Pandurii Tg. Jiu şi Steaua, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, rezultat în urma căruia roş-aşbaştrii continuă să fie lideri în clasament, cu un avans de 3 puncte faţă de formaţia antrenată de Petre Grigoraş.

Partida de la Tg. Jiu nu s-a ridicat la nivelul aşteptat, deşi Pandurii şi Steaua sunt considerate echipele cu cel mai frumos joc din Liga I. Gazdele au fost mai bune în prima parte, atunci când au ratat ocazii importante prin Alex Grigoraş şi Maxim, de două ori, în timp ce bucureştenii au avut iniţiativa după pauză, Gardoş şi Rusescu ratând cele mai bune şanse la poarta lui Mingote.

Punctul obţinut de Steaua păstrează neschimbată ierarhia din campionat, roş-albaştrii fiind lideri cu 29 de puncte, în timp ce gorjenii se află pe poziţia a doua, cu 26 de puncte.

Tot duminică, FC Vaslui a câştigat pe teren propriu cu 1-0 în faţa Universităţii cluj, unicul gol fiind marcat de Marius Niculae, şi a urcat pe locul 3, cu 22 de puncte. Echipa pregătită de Viorel Hizo a profitat de pasul greşit al celor de la Astra Giurgiu, care, sâmbătă, au pierdut în deplasare cu Oţelul, scor 1-2.

Etapa a 12-a din Liga I, care se va încheia luni, cu meciul CSMS Iaşi - Concordia Chiajna, a fost una neagră pentru CFR Cluj, Dinamo şi Rapid. Campioana a pierdut surpinzător acasă cu Viitorul Constanţa (0-1), „câinii” au fost învinşi pe Arena Naţională de Gloria Bistriţa (1-2), în timp ce giuleştenii au cedat pe teren propriu în faţa celor de la FC Braşov (1-2).

Tot luni este programată şi restanţa Dinamo - Rapid, meci care ar fi trebuit să se desfăşoare în runda a 4-a, dar care a fost amânat din cauza amicalului pe care alb-roşii l-au jucat împotriva Barcelonei.

Rezultate etapa a 12-a

CFR Cluj - Viitorul Constanţa 0-1 (Iancu 20)

Ceahlăul - Gaz Metan 2-1 (Ichim 4,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanţelor anunţă că noul şef al ANAF a schimbat 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti / Nazare: Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva eveziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°