Comisia de etica a Aliantei Romania Dreapta a respins 24 de candidaturi, decizie validata luni si de conducerea centrala a PDL. Potrivit surselor Hotnews.ro printre cei care nu au trecut testul criteriilor Monicai Macovei sunt primarul Devei, Mircia Muntean(PDL), Marinica Cazacu (PDL) si Cristian Radulescu (PDL). Aceleasi surse sustin ca Roberta Anastase, Elena Udrea si Ioan Oltean ar fi primit, luni, aviz favorabil de la comisia de etica a ARD, candidaturile acestora la parlamentare fiind admise.
Candidatura Elenei Udrea a fost validata intr-un final de comisia de etica cu trei voturi pentru si doua impotriva. Fostul ministru al Dezvoltarii regionale nu se bucura de o imagine favorabila, fiind acuzata in presa ca a acordat o serie de contracte discutabile in perioada de ministeriat.
De numele Robertei Anastase este legat scandalul numararii voturilor la legea pensiilor iar numele seful PDL Bistrita, Ioan Oltean, a fost implicat intr-un scandal mediatic in care sotia sa a fost acuzata ca a beneficiat de contracte cu statul in timpul guvernarii PDL.
Conducerea PDL a aprobat luni avizul de respingere a 24 de candidati ai formatiunii la parlamentare de pe listele Aliantei Romania Dreapta, a anuntat luni prim-vicepresedintele PDL Dorin Florea.
"Un om care a gresit in fata electoratului si un om care isi pune interesul personal mai presus de ceea ce inseamna Romania astazi cred nu are ce sa caute pe liste. (...) Intr-o perioada dificila, in care credibilitatea lumii politice este foarte scazuta, mi se pare absolut corect ca milosteniile sa se intample in alte parti.
La partide si intr-o Romanie care asteapta refacerea clasei politice mi se pare corect si responsabil sa-i analizezi si sa-i judeci dupa cum i-ar judeca si omul", a explicat prim-vicepresedintele PDL Dorin Florea, citat de agentia Agerpres.