Autorităţile au tăiat, în ultimele patru luni, panglici la 115 kilometri de autostradă, dar finalizarea lucrărilor la ceilalţi 200 km până în aprilie 2013 stă sub semnul întrebării
Autostrăzile Bucureşti-Ploieşti, Cernavodă-Medgidia şi variantele ocolitoare ale oraşelor Arad şi Constanţa au fost deschise traficului în această vară, România reuşind să treacă de pragul de 500 kilometri de autostradă. În aprilie 2013 expiră termenul de finalizare a încă 157 de kilometri de pe coridorul IV paneuropean, însă respectarea termenului este pus sub semnul întrebării, dacă ne uităm la evoluţia lucrărilor până la început de toamnă.
Conform datelor remise Capital de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), la niciunul dintre contractele cu finanţare europeană semnate în vara anului trecut stadiul fizic nu a reuşit să ajungă la 50%, cu excepţia primului tronson de 9,5 kilometri dintre Timişoara şi Lugoj, care urmează să fie inaugurat în perioada următoare. Dorinel Umbrărescu, patronul companiilor Spediton UMB şi Tehnostrade, spune că a terminat lucrările şi aşteaptă oficialii de la Transporturi pentru a realiza recepţia, însă deschiderea circulaţiei se amână de la o zi la alta. La tronsonul de autostradă Deva-Orăştie, contract semnat la finele lui 2010, termenul de finalizare este februarie 2013, dar autorităţile vor să deschidă traficul, pe cei 32,5 de kilometri, în decursul acestei luni. La 1 septembrie 2012, stadiul lucrărilor a ajuns abia la 58,65%, de la 34,6% cât era la 1 mai, astfel că tăierea panglicii s-ar putea amâna. Următorul proiect la care lucrările au avansat bine în această vară, până la 49,2%, este lotul 2 dintre Nădlac şi Arad (16,6 km), al cărui constructor este Alpine Bau. Însă la primul lot dintre Nădlac şi Arad, cu o lungime de 22,2 kilometri, contractat de Romstrade, firmă deţinută de Nelu Iordache şi