Policonsumul de droguri, reprezentat de combinaţiile de heroină sau marijuana cu etnobotanice, este tot mai răspândit printre adolescenţi şi cauzează tulburări foarte grave, mergând până la halucinaţii şi autoagresivitate.
Vârsta narcomanilor a scăzut spre 14 ani
Potrivit managerului Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineri “Sf. Stelian”, din Bucureşti, vârsta celor care practică policonsumul de stupefiante a coborât spre 14 ani.
În acest centru sunt internaţi, anual, peste 1.200 de bolnavi, în primele opt luni ale lui 2012 fiind 995 de cazuri. Din 2011, cazurile au devenit tot mai grave, pentru că a apărut policonsumul. “Dacă, prin 2008 - 2009, numărul consumatorilor de heroină a fost foarte mare şi, practic, veneau numai cei care care consumau acest produs, în ultimii ani vin cei cu policonsum, adică droguri şi etnobotanice. Ca urmare a acestor combinaţii, au apărut şi manifestările psihice foarte grave. Aceste substanţe dau nişte manifestări psihice asemănătoare schizofreniei, agitaţie psihiomotorie, autoagresivitate şi agresivitate crescută faţă de cei din jur, halucinaţii auditive şi vizuale cu stări de paranoia, anxietate foarte mare”, declară, citată de Mediafax, dr. Cristina Hudiţă, directorul acestui centru.
Marijuana, în topul preferinţelor
Potrivit medicului, o particularitate a consumului în 2012 o constituie preferinţa tinerilor pentru marijuana. În 2012, pe lângă etnobotanice, heroină şi alcool, s-a adăugat, în cantitate mare, marijuana. Acest drog nu produce manifestări agresive, dar vulnerabilitatea este diferită. Majoritatea consumatorilor provin din familii dezmembrate. În plus, sunt din ce în ce mai tineri. “Este o mare provocare pentru sistemul de asistenţă medicală, mai ales în Bucureşti. Se poartă prozelitismul. Din păcate, pe lângă droguri, au