Jandarmeria franceză a anunţat că a arestat nouă persoane şi a confiscat 4,8 kilograme de au care urmau să ajungă în Belgia pentru a fi verificate. Arestările au venit în urma anchetei unor spargeri comise la sfârşitul anului 2011 în toată regiunea mediteraneeană, relatează Mediafax.
Cele nouă persoane sunt investigate pentru "furturi în cadrul unui grup organizat, tăinuire şi (comiterea de) infracţiuni în grup organizat", dar şi pentru "trafic de persoane în grup organizat" şi "incitarea unor minori să comită infracţiuni", a precizat o sursă judiciară citată de site.
Toţi suspecţii, de origine română, care exploatau minori de la care recuperau ulterior marfa furată, au fost încarceraţi. Între aceştia se află şi o femeie însărcinată în şapte luni, a subliniat o sursă apropiată de dosar.