Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ. Austeritatea împinge Grecia într-o spirală care aminteşte de Marea Depresiune a anilor '30

Publicat in Romania Libera, luni 22 octombrie 2012 ·

Grecia a intrat într-o spirală care aminteşte de declinul economic al Statelor Unite şi Germaniei din timpul Marii Depresiuni a anilor '30, iar recâştigarea competitivităţii pare aproape imposibilă prin austeritate, fără măsuri ambiţioase de stimulare a economiei, potrivit Mediafax.

Economia elenă s-a restrâns cu 18,4% în ultimii 4 ani, iar Fondul Monetar Internaţional anticipează o nouă contracţie în 2013, de 4% din PIB, potrivit Bloomberg.

Guvernul încearcă să-şi reducă deficitul şi datoriile prin măsuri de austeritate asumate în cadrul a două acorduri de finanţare externă în valoare totală de 240 miliarde euro.

Declinul de 18,4% este cel mai grav înregistrat într-o economie dezvoltată în ultimii 30 de ani. Economia SUA s-a contractat cu 27% în perioada 1929-1933, potrivit Biroului de Analiză Economică de la Washington.

"Austeritatea a distrus veniturile din taxe, împiedicând chiar realizarea efectului scontat (scăderea deficitului bugetar - n.r.). Însă austeritatea nu mai poate fi evitată, deoarece nu se mai pot împrumuta, iar deficitele trebuie finanţate", comentează pentru Bloomberg analistul Charles Dumas, preşedintele Lombard Street Research, companie de consultanţă cu sediul la Londra.

Grecia încearcă să obţină următoarea tranşă, de 31 miliarde euro, din programul de finanţare externă de 130 miliarde euro convenit cu UE, FMI şi BCE în prelungirea unui alt acord, de 11 miliarde euro, derulat în ultimii doi ani.

Scăderea salariilor şi pensiilor a alimentat tensiuni sociale în Atena şi alte mari oraşe elene, care au propulsat politicieni cu doctrine "anti-străini", notează Bloomberg, făcând referire la partidul de extremă dreapta Zori de Aur. Formaţiunea neonazistă a câştigat în această vară 18 locuri în Parlamentul de 300 de membri, fiind susţinut de aproximativ 14% din voturile electoratului.

"Partidul intră astfel în ri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°