Summituri la care participă şefii de state şi la care se presupune că ar trebui să se găsească soluţii pentru cele mai mari probleme ale Uniunii Europene se sfârşesc fără nişte concluzii concrete.

La ultima întâlnire de acest gen, Grecia a obţinut cuvinte de sprijin; iar Spania, nimic: summitul a amânat calendarul supravegherii bancare unice care ar permite recapitalizarea directă a băncilor, până, probabil, în 2014. Prea târziu pentru băncile spaniole; prea puţin pentru problemele Madridului, deoarece nu a existat nici măcar un gest pentru Spania care continuă să se afle în mijlocul unei recesiuni profunde şi cu pieţele în expectativă, anesteziate doar de ameninţarea BCE.

Berlinul a îngropat posibilitatea ca mecanismul de salvare european să poată înghiţi o parte din banii publici pe care Spania îi va injecta în bănci şi care urcă până la valoarea de aproximativ 40 de miliarde de euro (echivalentul creşterii pensiilor cu inflaţia actuală, pe durata a circa 10 ani).

Poate că este doar o poziţie de negociere - obişnuitul nein (nu), nein, nein -, dar cancelarul german, Angela Merkel a asigurat că aceasta nu este o opţiune. Spania nu s-a crispat: premierul Mariano Rajoy consideră, de asemenea, că nu este nicio o prioritate spaniolă. În public, doar un tehnocrat, primul-ministru italian, Mario Monti, a discutat punctul de vedre impus de Germania care a ieşit în mod evident câştigătoare din acest summit şi l-a reinterpretat pe cel anterior în favoarea sa.

În particular, o înaltă sursă europeană care a dorit să-şi păstreze anonimatul a fost foarte tranşantă: "Merkel aduce atingere deciziilor miniştrilor de finanţe din zona euro. Nu există nicio referire în concluziile consiliului care să susţină poziţia germană". Pentru prima oară în istoria UE, Germania este liderul indiscutabil, deşi o parte dintre germani continuă să se sim