Dacă ai impresia că fosta soţului tău te antipatizează, iar asta se întâmplă fără motiv, Jenna Korf, unul dintre psihologii Huffington Post, îţi oferă zece motive care se află în spatele acestei antipatii.
1. Nu te urăşte pe tine, ci urăşte ceea ce reprezinţi. Altfel spus, urăşte faptul că mariajul ei a eşuat, despărţirea din familie, femeia pentru care fostul ei soţ a devenit un bărbat mai bun, teama că a stricat viaţa copilului ei.
2. Se teme ca propriii copii să nu te iubească mai mult pe tine. O teamă iraţională, deoarece şansele ca asta să se întâmple sunt aproape nule, dar femeile încă o resimt.
3. Are impresia că depăşeşti limitele. Asta ar putea include chiar faptul că mergi la şedinţele cu părinţii ale copilului, faptul că îi forţezi pe copiii ei să îţi spună "mamă", încercarea de a fi o doua mamă pentru copiii ei.
4. Îi displace faptul că participi la evenimentele din viaţa copiilor ei. Chiar dacă este vorba de evenimente la care numai o mamă poate participa sau de unele care sunt premiere în viaţa copiilor, poţi fi sigură că nu se va bucura de niciun ajutor în privinţa asta şi va dori să fie prezentă.
5. Eşti oglinda ei. Altfel spus, atunci când îţi observă punctele forte, priveşte propriile sale defecte.
6. Consideră că îl scuteşti pe tată de responsabilităţi. Mamele vitrege îi ajută, în general, pe taţi să se ocupe de casă şi de alte responsabilităţi. Ceea ce fosta soţului tău va vedea este că tu faci totul, în timp ce tatăl nu se implică deloc, pe motiv că are o slujbă.
7. Nu te cunoaşte. Atunci când mama îşi trimite copilul să petreacă timp alături de tatăl său şi de femeia pe care nu o cunoaşte, se poate simţi chiar ca un părinte inapt. Nu are încredere în tine, dar e posibil ca, în acelaşi timp, să nici nu vrea sa te cunoască.
8. Vede că soţul ei este un bărbat diferit alături de tine. Poate fi dureros s