Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sporting a ratat şansa de a deveni lider pentru cel puţin o etapă

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 22 octombrie 2012 ·

Echipa de fotbal Sporting Suceava a avut şansa de a urca pentru cel puţin o etapă pe primul loc, dar din păcate a pierdut toate cele trei puncte puse în jocul de pe Areni cu Petrotub Roman, scor final 0 – 1. Cu Mihai Guriţă în postura de antrenor pe banca tehnică, după ce Claudiu Sevaciuc a fost suspendat o lună de zile pentru proteste repetate la meciul cu Moineşti, sucevenii au primit un gol dintr-o fază fixă înainte pauză şi au jucat în superioritate o repriză, dar din păcate n-au reuşit să profite de acest avantaj. Cu un lot format în majoritate din jucători experimentaţi, oaspeţii şi-au arătat intenţiile ofensive încă din debutul partidei, când au avut prima şansă de gol, dar au trimis balonul pe lângă poartă. Sportingul a avut prima ocazie prin Păiuş, care a şutat peste poartă din interiorul careului. Într-o altă fază, sucevenii au reclamat un henţ în careul oaspeţilor, dar arbitrul nu a acordat lovitură de la 11 metri. Oaspeţii au şi ei un şut destul de periculos, dar Hânţescu respinge mingea în lateral. Apetrei are şi el o şansă de a deschide scorul, dar şutează puţin pe lângă bară un balon respins cu capul de un apărător advers. În minutul 43, oaspeţii reuşesc deschiderea scorului dintr-o fază fixă şi o greşeală de marcaj a apărării sucevene, Ghidarcea trimiţând mingea cu capul în stânga lui Hânţescu, scor 0 – 1. La numai două minute după gol, Romanul rămâne în 10 oameni, Harbuzaru fiind eliminat după un fault la Strugariu, în urma căruia a primit al doilea galben. În repriza secundă, gazdele au alergat după egalare, dar din păcate nu au reuşit să fructifice mai multe ocazii ale lui Cutaş, Ghiorghiciuc sau Hrimiuc, Romanul câştigând trei puncte mari pe Areni, scor final 0 – 1.

„Din păcate am ratat oportunitatea de a ajunge pe locul I, într-un joc în care jucătorii şi-au dorit în teren şi au avut disponibilitate la efort. Am suferit la ultima pasă ş

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 5 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 25 minute
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 3 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 5 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 5 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 3 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 6 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 10 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/11°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°