O echipă formată din poliţişti şi lucrători vamali a efectuat un control, joi, la ora 17.00, asupra a două containere sosite din China în Portul Constanţa. În interiorul primului au fost descoperite 540 de seturi cu jucării, despre care se crede că ar fi contrafăcute, iar în cel de-al doilea s-au găsit 1.820 accesorii pentru aragaz, nedeclarate.
Primul container a sosit pe adresa unei firme din Bucureşti. Bunurile descoperite în interior purtau inscripţia unei mărci cunoscute, şi ar fi avut valoarea de 27.000 lei dacă ar fi fost originale.
În al doilea container sosit pe adresa unei firme din judeţul Ilfov a fost descoperită marfă ce nu fusese declarată în vamă. Cele 1.820 de accesorii pentru aragaz aveau o valoarea de aproximativ 17.500 lei. Marfa nedeclarată a fost confiscată, conform procedurilor legale.
Poliţiştii au întocmite dosare penale pentru punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate şi folosirea de acte nereale în vamă. O echipă formată din poliţişti şi lucrători vamali a efectuat un control, joi, la ora 17.00, asupra a două containere sosite din China în Portul Constanţa. În interiorul primului au fost descoperite 540 de seturi cu jucării, despre care se crede că ar fi contrafăcute, iar în cel de-al doilea s-au găsit 1.820 accesorii pentru aragaz, nedeclarate.
Primul container a sosit pe adresa unei firme din Bucureşti. Bunurile descoperite în interior purtau inscripţia unei mărci cunoscute, şi ar fi avut valoarea de 27.000 lei dacă ar fi fost originale.
În al doilea container sosit pe adresa unei firme din judeţul Ilfov a fost descoperită marfă ce nu fusese declarată în vamă. Cele 1.820 de accesorii pentru aragaz aveau o valoarea de aproximativ 17.500 lei. Marfa nedecl