Peste 30 de jucători de fotbal din Premier League, majoritatea de culoare, au refuzat să poarte tricoul cu inscripția “Kick it out”, înainte de meciuri, parte a campaniei anuale destinate eliminării rasismului din fotbalul englez.
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
Gestul fotbaliștilor se înscrie ca un protest împotriva a ceea ce ei percep ca lipsa unor măsuri mai energice împotriva rasismului pe stadioane.
În centrul protestului fotbaliștilor s-au aflat frații Ferdinand. Mai întâi Rio, de la Manchester United, iar apoi mezinul Anton, de la Queens Park Rangers (QPR). Ferdinand a refuzat sâmbătă să îmbrace tricoul și a stârnit nemulțumirea antrenorului său, Sir Alex Ferguson, care s-a declarat jenat de incident și a spus că va lua măsuri, fără să facă alte precizări.
Duminică, înaintea meciului dintre QPR și Everton, Anton Ferdinand a refuzat și el să poarte tricoul, cu inscripția care înseamnă “Dă-i un șut” și cu el s-au solidarizat mai mulți colegi de echipă, precum și trei jucători de la Everton, toți de culoare.
Anton Ferdinand este la originea unui incident care a avut repercusiuni importante. În 2011, la meciul dintre QPR și Chelsea a avut loc o altercație între el și John Terry, care la acea vreme era și căpitanul echipei Angliei, în care Ferdinand l-a acuzat pe Terry de insultă cu conotație rasială.
Ferdinand a depus o plângere la Poliție și Procuratura l-a trimis în judecată pe Terry, care a fost găsit însă nevinovat de o instanță din Londra, vara aceasta.
Peste doar câteva luni, însă, Federația Engleză de Fotbal (FA) l-a amendat pe Terry cu 220 de mii de lire sterline și l-a suspendat patru meciuri de campionat, acesta anticipând sancțiunea și anunțându-și retragerea de la echipa națională.
Diferența între cele două verdicte contradictorii este că la primul, fiind unul penal, standardul pentru doved