O clipă de neatenţie a costat-o viaţa. Vorbim despre o tânără de 23 de ani din Braşov, care a murit duminică, după ce a căzut de pe o stâncă, într-o zonă extrem de accidentată, la 2200 de metri altitudine în Masivul Bucegi.
Deşi ea şi grupul de prieteni parcurgeau o zonă care ar fi necesitat echipament special, tinerii au considerat că nu este nevoie. Gestul s-a dovedit extrem de neinspirat, au spus salvamontiştii care au intervenit pentru recuperarea cadavrului.
Tânăra avea 23 de ani, era din Braşov şi a plecat cu un grup de prieteni de la Coştila spre platoul Bucegi. Pe o bună porţiune de traseu tinerii au fost precauţi şi s-au legat cu corzi, dar la un moment dat au luat neinspirata decizie să continue drumeţia fără să mai ţină cont de măsurile elementare de siguranţă.
“Ne-am asigurat unde a fost cazul. Pur şi simplu pe o porţiune nu am mai considerat necesar să ne asigurăm, unde erau şi jnepeni şi iarbă, unde te puteai agăţa serios, să nu ai probleme. Însă la un moment dat, aud un ţipăt din spate şi când mă întorc o văd pe fată cum cade direct cu spatele şi capul spre vale” a povestit unul dintre însoţitorii fetei.
Salvamontiştii de la Buşteni au avut dificila misiune de a recupera trupul tinerei. “După căderea pe care a suferit-o de la, probabil, vreo 20 de metri, după câte se vedea era picată direct în cap, deci probabil a suferit o fractură de coloană cervicală şi a murit instantaneu, într-o zonă extrem de periculoasă” a declarat un salvamontist. “A fost o intervenţie extrem de dificilă, pentru că s-a desfăşurat într-o zonă foarte abruptă, într-o zonă sălbatică, cu prăpăstii foarte adânci în zona Văii Coştilei, ne-a luat destul de mult până am găsit-o, pentru că era băgată într-o fisură ascunsă, îngustă. O acţiune care a durat foarte mult, pentru că au fost vreo 600 de metri de coardă înşirată pe firul văii, cu foarte multe manevre, cu t