Sâmbătă dimineaţa. Piaţa Unirii. În faţa Palatului Baroc văd câteva pâlcuri de copii însoţiţi de părinţi. Priveau atenţi spre uşa clădirii. Nu ştiam ce se va întâmpla acolo aşa că mă aşez lângă ei. Aştept ceva, nu ştiu ce... Dar nu trece mult timp şi pe uşa Palatului răsare ca din neant un bărbat a cărei înfăţişare era ieşită din tiparele secolului în care trăim. Strălucea, parcă era din aur.

Piaţa Unirii, curtea unui conte din epoca barocă

Este imaginea zilei, ne-am zis în sinea noastră. Bărbatul era îmbrăcat cu o haină imprimată cu dantelă aurie, iar la încheiatura mâinilor şi deasupra pieptului era asortată cu măsate de culoarea vişinelor putrede. Şi la gât avea ceva diferit, cravata sau papionul era înlocuit cu o bucată de dantelă albă, parcă ruptă din provizia de materiale a regilor lumii. Şi nu era pusă la întâmplare, era împăturită cu grijă în trei straturi şi prinsă cu doi nasturi maro de restul ţinutei. Şi pantalonii erau „ciudaţi”, nu aveau un croi clasic pentru ţinuta unui bărbat din vremea noastră. Doar culoarea neagră îi făcea actuali. Erau din catifea, bufanţi, iar aproape de gleznă curgeau bentinţe de dantelă care alcătuiau partea de jos a piesei vestimentare. Şi, „Doamne, ce încălţăminte!”, exclamam cu toţii. Şi pantofii erau tot din catifea neagră, iar pe margine aveau o dungă galbenă, în ton cu haina, iar şireturile erau înlocuite de o bucată de material vişiniu tot de catifea. Dacă privim de jos în sus, ţinuta bărbatului era încheiată de o pălărie şi ea parcă „nereală”, alăcuită din trei colţuri în formă de triunghi, mărginită de câteva şiruri de dantelă aurită. Văzându-ne curioşi de îmbrăcămintea sa, omul ne şopteşte că se cheamă trigon şi reprezintă una dintre piele de rezistenţă ale ţinutelor din perioada barocă.

Şi aşa am deschis portiţa unei discuţii şi a unei călătorii în timp. Facem cunoştinţă şi ajung să dau m