Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şedinţa Senatului pentru REVOCAREA lui Mircea Diaconu din Parlament, SUSPENDATĂ

Publicat in Romania Libera, luni 22 octombrie 2012 ·

Şedinţa de plen a Senatului în care urma să se discute subiectul încetării mandatului senatorului Mircea Diaconu a fost suspendată de preşedintele acestui for, Crin Antonescu, după ce a constatat că nu a fost întrunită prezenţa minină a parlamentarilor, scrie Mediafax.

La începutul şedinţei, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat prezenţa înscrisă în liste de 63 de senatori, însă la momentul votului pentru aprobarea ordinii de zi au fost înregistraţi prezenţi doar 51 de senatori.

"Constatarea este că, în ciuda cifrelor comunicate, nu avem cvorum şi, dacă nu avem cvorum, există fie soluţia nemiloasă a întreruperii lucrărilor pe dată, fie un apel nominal", a anunţat Antonescu.

Ulterior, niciun lider de grup parlamentar nu a solicitat efectuarea apelului nominal pentru constatarea numărului de senatori prezenţi.

"Nimeni nu cere apel nominal, preşedintele constată şi suspendă şedinţa sau declară eşuată încercarea de a porni o şedinţă", a mai afirmat preşedintele Senatului.

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni figura la punctul doi pe ordinea de zi situaţia senatorului PNL Mircea Diaconu, pentru care ANI a solicitat constatarea încetării mandatului ca urmare a deciziei ÎCCJ.

Membrii Comisiei juridice a Senatului au decis, marţi, în unanimitate, să-şi păstreze punctul de vedere anterior prin care apreciau că plenul acestei Camere legislative este îndreptăţit să se pronunţe asupra unei eventuale stări de incompatibilitate a senatorului liberal Mircea Diaconu.

Această comisie a analizat o solicitare a senatorului liberal, adresată conducerii Senatului, prin care acesta cerea amânarea discuţiilor legate de incompatibilitatea sa până la soluţionarea contestaţiei în anulare făcute de el împotriva deciziei ICCJ, al cărei termen de judecată este 10 aprilie 2013.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a depus la Biroul Permanent al Se

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 28 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 43 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 43 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°