La Medgidia se află în perioada 20-23 octombrie o delegaţie compusă din cadre didactice de la Liceul Gelal Bayar Andolu Lisesi din Gemlik, Turcia.
Delegaţia consusă de directorul liceului din Gemlik, Nazîm Ozer a sosit la Medgidia într-un schimb de experienţă cu liceul Nicolae Bălcescu, şi va părăsi oraşul marţi, 23 octombrie.
Programul oaspeţilor a inclus vizite la geamie, la UDTTMR, la instituţii din Bucureşti, program de dialog cu profesorii şi cadrele didactice, precum şi o vizită la Primăria Medgidia, unde au fost aşteptaţi de domnul primar Marian Iordache.
În cadrul discuţiilor, primarul de la Medgidia e-a vorbit oaspeţilor despre strategiile de dezvoltare ale municipiului, şi despre proiectele aflate în curs de implementare. „Până în primăvară pregătim portofoliul de proiecte pentru anii 2013-2020, în conformitate cu strategia de dezvoltare a localităţii şi a judeţelor, prin care urmărim realizarea de proiecte sociale, economice, culturale şi sportive", a spus primarul Marian Iordache. Acesta a vorbit şi despre relaţiile de prietenie şi colaborare dintre Medgidia şi Turcia, prin intermediul înfrăţirii cu oraşul Yalova şi a parteneriatelor dintre şcoli din Medgidia şi din Gemlik.
La rândul său, directorul liceului din Gemlik a vorbit despre proiectele educaţionale locale dar şi despre introducerea tabletelor în şcoli, ca suport de scris şi învăţat pentru fiecare elev.
La Medgidia se află în perioada 20-23 octombrie o delegaţie compusă din cadre didactice de la Liceul Gelal Bayar Andolu Lisesi din Gemlik, Turcia.
Delegaţia consusă de directorul liceului din Gemlik, Nazîm Ozer a sosit la Medgidia într-un schimb de experienţă cu liceul Nicolae Bălcescu, şi va părăsi oraşul marţi, 23 octombrie.
Programul oaspeţilor a inclus vizite la geamie, la UDTTMR, la instituţii din Bucureşti, program de dialog cu profesorii şi ca