Ostilităţile continuă în Beirut. Schimburi de tiruri au opus luni într-un cartier sunnit din capitala libaneză militari şi bărbaţi înarmaţi, potrivit AFP. Între timp, Washingtonul a anunţat că va ajuta Libanul să ancheteze atentatul de vineri, în care a murit directorul serviciilor de informaţii ale Poliţiei libaneze.
Bărbaţi înarmaţi şi cu faţa acoperită cu cagule, care se reclamă susţinători ai fostului premier Saad Hariri, erau prezenţi luni dimineaţa în cartiere sunnite din Beirut, unde au blocat mai multe străzi. Demersul vine după ce noaptea trecută, armata libaneză a efectuat o operaţiune la vest de Beirut, unde au fost auzite rafale de arme şi zgomot de rachete antitanc, potrivit unei surse din domeniul securităţii.
Funeraliile organizate duminică la Beirut pentru un şef din cadrul Securităţii libaneze, opozant al taberei prosiriene, s-au transformat într-o manifestaţie violentă împotriva premierului Najib Mikati, acuzat de către opozanţi că acoperă această "crimă". Poliţia a tras focuri de armă în plan vertical şi a utilizat gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor.
Între timp, Statele Unite au condamnat atentatul "terorist" de la Beirut şi au oferit ajutor pentru anchetarea cauzelor. Mesajul a fost transmis de secretarul american de Stat, Hillary Clinton.
Atentatul de vineri a fost atribuit regimului de la Damasc de Opoziţia libaneză şi de experţi. Şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, a considerat "probabilă" implicarea Siriei, dar Damascul nu a reacţionat oficial la aceste acuzaţii.

Bărbaţi î