Au fost stabilite componenţele celor două grupe ale Mastersului de sfârşit de sezon pentru tenisul feminin, care va debuta marţi, 23 octombrie la Istanbul.
Tragerea la sorţi efectuată duminică seara le-a adus în aceaşi grupă pe sportiva din Belarus, Victoria Azarenka, nr. 1 mondial şi pe numărul 3 mondial, Serena Williams, care se vor înfrunta în grupa roşie. În grupa albă au fost distribuite deţinătoarea titlului, cehoaica Petra Kvitova şi rusoaica Maria Sharapova, nr.2 mondial.
În grupa roşie în afar ă de Victoria Azarenka (Belarus) şi Serena Williams (SUA), se mai află Angelique Kerber (Germania) şi Li Na (China). De partea cealaltă, în grupa albă Sharapovei şi Kvitovei li se vor adăuga Agnieszka Radwanska (Polonia) şi Sara Erani (Italia), rezervele fiind Samantha Stosur (Australia) şi Marion Bartoli (Franţa). Potrivit regulamentului competiţiei, meciurile în grupe se joacă după sistemul fiecare-cu-fiecare, iar primele 2 din fiecare grupă se califică pentru semifinale.
Au fost stabilite componenţele celor două grupe ale Mastersului de sfârşit de sezon pentru tenisul feminin, care va debuta marţi, 23 octombrie la Istanbul.
Tragerea la sorţi efectuată duminică seara le-a adus în aceaşi grupă pe sportiva din Belarus, Victoria Azarenka, nr. 1 mondial şi pe numărul 3 mondial, Serena Williams, care se vor înfrunta în grupa roşie. În grupa albă au fost distribuite deţinătoarea titlului, cehoaica Petra Kvitova şi rusoaica Maria Sharapova, nr.2 mondial.
În grupa roşie în afar ă de Victoria Azarenka (Belarus) şi Serena Williams (SUA), se mai află Angelique Kerber (Germania) şi Li Na (China). De partea cealaltă, în grupa albă Sharapovei şi Kvitovei li se vor adăuga Agnieszka Radwanska (Polonia) şi Sara Erani (Italia), rezervele fiind Samantha Stosur (Australia) şi Marion Bartoli (Franţa). Potrivit regulamentului competiţiei, meciurile în grupe s