Unul dintre cei mai cunoscuti pianisti ai lumii, Richard Clayderman va reveni la Bucuresti pe 21 martie 2013. Artistul va concerta la Sala Palatului, alaturi de orchestra sa, in cadrul unui eveniment organizat de Phoenix Entertainment. Sursa imagine: igoogledisrael.com
Pe numele sau adevarat Philippe Pages artistul francez si-a descoperit talentul cu ajutorul tatalui sau care era profesor de pian.
La doar 12 ani a fost acceptat la Conservatorul din Paris, iar in anii ce au urmat a uimit prin talentul sau.
Chiar daca problemele financiare l-au obligat sa isi ia si o slujba in sistemul bancar, el nu a renuntat la pasiunea sa.
In timpul liber a acompaniat artisti ca Johnny Hallyday, Thierry Le Luron sau Michel Sardou.
In 1976 este invitat sa ia parte la auditia ce ii va schimba complet viata, potrivit iconcert.ro.
Olivier Toussaint, un producator francez, si Paul de Senneville, compozitor, ii ofera oportunitatea de a interpreta o balada pentru fiica lui de Senneville.
Philippe Pages devine Richard Clayderman, iar piesa era “Ballade pour Adeline” succesul careia a luat lumea prin surprindere.
20 de milioane de exemplare s-au vandut in peste 38 de tari si l-au transformat pe Clayderman intr-un superstar.
In cei peste 35 de ani de cariera Richard Clayderman a inregistrat peste 1300 de piese si a vandut mai bine de 70 de milioane de albume in toata lumea.
Talentul sau si eforturile pe care le-a depus de-a lungul timpului au fost rasplatite cu peste 330 de discuri de aur si platina.