„Dincolo de discursul lor obscur si pretențios, economiștii ghicesc, statistic, la fel de mult cât o simplă vrăjitoare, doar că aceea știe și să vindece de deochi.”

După Nobelul pentru literatură acordat autorului Sorgului Roșu („o insultă adusă atât omenirii cât și literaturii“, potrivit artistului contestatar chinez Ai Weiwei), și cel pentru pace dat Uniunii Europene (hmmm), s-a anunțat si „Nobelul pentru economie”...

In bâlciul de lux care e atribuirea anuală a premiilor Nobel, apare întotdeauna țesută în filigran întrebarea daca nu ar fi milionul ăla, ar mai da cineva vreo importanță premiului Nobel? E vorba pînă la urmă doar de o fundație suedeză care funcționează cu bani lăsați de inventatorul dinamitei si „baron al petrolului“ în Baku, Alfred Nobel.

Gusturile literare ale Academiei suedeze sînt bătrînicioase, iar procedeul nominalizărilor e absurd. Cum să-i dai Nobelul lui Le Clézio (?!...) când îi ai pe Salman Rushdie sau Martin Amis, adevarati novatori literari? Și, desigur, din când in când mai trebuie premiați si câte o femeie, un negru, un chinez...

Dar ce-i aia „Nobelul pentru economie“?

Răposatul economist John Kenneth Galbraith obisnuia sa spuna, știind foarte bine ce efect are o asemenea axiomă în gura lui, că economia nu e o știință. Daca ar fi fost, continua el, atunci toti economistii ar fi bogati, intrucat ar cunoaste dinainte evolutia piețelor. E acelasi rationament ca in cazul metodelor de ghicit: daca ghicitorii ar prezice viitorul, atunci nu ar mai trudi vânzându-și talentul pe cățiva bănuți.

Că economia nu e o știință s-a vazut în dezastrul financiar care, pornind din SUA, a înghițit Europa, nedând semne ca s-ar opri. Nici un „premiu Nobel pentru economie“ --majoritatea sînt americani-- n-a prevăzut criza, după cum, in acest moment, nimeni nu are habar ce se va intâmpla mai de