Vlad Alexandru Ionescu, fost angajat al Google, va lansa o retea sociala unde studentii isi pot accesa materialele de la curs si unde isi pot lua notite direct pe slide-urile oferite de profesor. Tanarul, stabilit in Anglia, si-a incarcat proiectul JotPot pe website-ul Indiegogo, cautand finantare de 48.000 $.
“Proiectul este o retea sociala (precum Facebook) unde studentii isi pot accesa materialele de la curs si unde isi pot lua notite direct pe slide-urile oferite de profesor. O particularitate semnificativa a platformei este ca luatul de notite este colaborativ. Ceea ce inseamna ca in timp ce un student ia notite, prietenii acestuia pot vedea pe ecranul lor cum notita apare litera cu litera”, spune Ionescu care a lucrat la acest proiect timp de 6-7 luni, 70-80 de ore pe saptamana.
Conform lui Vlad Alexandru Ionescu, fondatorul lui JotPot, acesta si-a urmarit timp de aproape un an visul de a schimba felul in care oamenii invata. JotPot a aparut din “frustrarea” lui Vlad de a nu putea lua notite pe calculator in timpul cursurilor - desi a avut ocazia sa studieze la Imperial College London, o universitate moderna din Marea Britanie care este clasata pe locul 6 mondial. Tanarul antreprenor spune ca “desi traim intr-o lume in care foarte multi oameni poarta un computer in buzunar in fiecare zi (smartphone-urile)”, acesta nu a putut gasi “o platforma potrivita pentru a lua notite impreuna cu colegii la curs, astfel incat notitele sa fie distribuite in mod automat prietenilor cu care studiem”.
Un alt aspect cu care fondatorul nu e multumit este ca portalurile online oferite prin intermediul facultatilor de regula nu sunt facute special pentru studenti - ci mai degraba pentru profesori, pentru ca acestia sunt cei care iau decizia asupra caruia sa-l licentieze. In momentul de fata, nu exista pe piata un portal studentesc pe care studentii insisi s