Soţii Barbu Petru şi Mirabela din Lugoj au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, de judecătorii Tribunalului Braşov, după ce au ţepuit sute de persoane din toată ţara cu promisiuni de slujbe bine plătite în Germania.
Credulii erau racolaţi pe internet, cu ajutorul unui site de oferte de locuri de muncă în străinătate deschis de cei doi. Soţii Barbu le solicitau amatorilor de slujbe în străinătate între 40 şi 50 lei, reprezentând taxă de intermediere. Banii erau colectaţi în patru conturi, unul pe numele lui Barbu Petru, celelalte pe numele unor persoane care acum sunt martore în dosar.
În plus, amatorilor li se solicitau copii ale actelor de identitate şi de studii. La percheziţiile ulterioare, poliţia a găsit documentele stocate în computerul familiei Barbu.
Prima reclamaţie pe numele celor doi soţi din Lugoj a fost înregistrată în martie 2012 de către un braşovean păgubit. Poliţiştii din Braşov au identificat 220 de victime ale cuplului din Lugoj, paguba totală înregistrată de aceştia ridicându-se la peste 10.000 de lei. Potrivit anchetatorilor,l numărul real al victimelor ar putea ajunge la 500. Soţii Petru şi Mirabela Barbu se află acum în arestul IPJ Braşov. Cei doi riscă până la 15 ani de închisoare, pedeapsă maximă pentru infracţiunea de înşelăciune.
Soţii Barbu Petru şi Mirabela din Lugoj au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, de judecătorii Tribunalului Braşov, după ce au ţepuit sute de persoane din toată ţara cu promisiuni de slujbe bine plătite în Germania.
Credulii erau racolaţi pe internet, cu ajutorul unui site de oferte de locuri de muncă în străinătate deschis de cei doi. Soţii Barbu le solicitau amatorilor de slujbe în străinătate între 40 şi 50 lei, reprezentând taxă de intermediere. Banii erau colectaţi în patru conturi, unul pe numele lui Barbu Petru, celelalte pe numele unor persoane care acum