Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 44.000 de gorjeni primesc ajutoare alimentare

Publicat in Impact in Gorj, marți 23 octombrie 2012 ·

Conducerea Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială din Târgu-Jiu va demara astăzi distribuirea alimentelor UE pentru beneficiarii acestora, conform tabelelor întocmite. Cele 12 produse alimentare oferite de UE cetăţenilor cu posibilităţi materiale reduse nu au ajuns, însă, în totalitate la Târgu-Jiu.

Autorităţile locale au dispus distribuirea alimentelor existente la cererea beneficiarilor. Teodora Ciobanu, directorul instituţiei de protecţie socială, a declarat că începând de astăzi, în fiecare zi, la cantina de ajutor social din Târgu-Jiu vor fi distribuite alimentele în funcţie de categoria beneficiarilor. Marţi vor intra în posesia produselor alimentare asistaţii social, miercuri- persoanele cu handicap, joi este rândul pensionarilor cu pensii sub 400 de lei, iar vineri vor primi alimente şomerii. „Marţi vor primi alimentele persoanele beneficiare de ajutor social, miercuri persoanele cu handicap, joi, pensionarii cu pensii sub 400 de lei şi vineri şomerii. Avem rugămintea la beneficiari să respecte aceste zile, pentru că nu vom putea să distribuim altor categorii, ajutoarele pentru categoriile programate”, a spus Teodora Ciobanu. Şefa Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială din Târgu Jiu, Teodora Ciobanu, ne spune care sunt cantităţile de produse alimentare pe care le vor primi cei peste 6.100 de beneficiari din municipiu. „Făină albă 13 kilograme, mălai extra 5 kilograme, paste făinoase 1, 2 kilograme, paste făinoase 1, 2, biscuiţi 0, 5 kilograme, orez 6 kilograme, ulei 7 litri, fasole uscată 2 kilograme, mazăre în conservă 1, 56 kilograme, bulion 0, 8 grame, roţii în bulion 0, 8, zahăr-3 kilograme”, a mai spus Teodora Ciobanu. Şi în restul localităţilor din judeţ a început distribuirea alimentelor de la UE. Printre aceste localităţi se numără: Motru, Rovinari, Tismana, Plopşoru, Ţânţăreni, Albeni, Prigoria, Roşia de Amaradia, Văgiuleşti, dar

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 28 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°