Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credeai că ai salariul mic? Mai gândeşte-te o dată! Două indience au câştigat 78 de euro în 40 de ani de muncă şi nu au avut niciodată o zi liberă. Vezi ce meserie aveau

Publicat in Cancan, marți 23 octombrie 2012 ·

Cele două indience, ambele în vârstă de 59 de ani, au lucrat în ultimii 40 de ani la Institutului Guvernamental de Pregatire a Profesoarelor din sudul Indiei, unde au curăţat toalete. Deşi munca lor nu era deloc uşoară, ele erau plătite anual cu doar 180 de rupii, echivalentul a 2,60 de euro.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, angajatorul nu le-a dat în acest timp nici măcar o zi liberă, iar o mărire salarială nu s-a pus niciodată în discuţie. În ultimii 11 ani, bietele femei au muncit fără să primească niciun ban, din cauza unei neînţelegeri cu cel care le-a angajat.

"Ni s-a promis in fiecare an o marire de salariu, dar nu am primit nimic. Am avut incredere in angajatorul nostru. Suntem mândre de munca noastră şi mereu am sperat că ni se va da ceea ce ni s-a promis", au spus cele două, potrivit Daily Mail.

Cazul femeilor a ajuns şi la Curtea Supremă din India, dar, deşi instanţa le-a dat câştig de cauză, ele tot nu şi-au primit niciun ban. Pentru a-şi face cunoscută povestea, bătrânele au apelat şi la Cartea Recordurilor şi speră ca, într-un final, să-şi primească leafa cuvenită pentru cei 11 ani în care nu au fost plătite, deşi au mers în continuare la muncă.

Cele două indience au lucrat, timp de 40 de ani, şapte zile pe săptămână, iar munca lor presupune curătarea a 21 de toalete, de 3 ori pe zi. În demersul lor de a-şi recupera banii, ele beneficiază şi de ajutorul presei din India şi speră ca până la anul, când se vor pensiona, să fie răsplătite pentru toţi anii în care au muncit.

Cele două indience, ambele în vârstă de 59 de ani, au lucrat în ultimii 40 de ani la Institutului Guvernamental de Pregatire a Profesoarelor din sudul Indiei, unde au curăţat toalete. Deşi munca lor nu era deloc uşoară, ele erau plătite anual cu doar 180 de rupii, echivalentul a 2,60 de euro.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, angajatorul nu le-

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în Florida

HotNews acum 5 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în Florida, a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei Atlantice, citată de Reuters. „Ei au discutat o serie de probleme de securitate globală

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Alegeri prezidenţiale 2024.Votul în Diaspora: Peste 52.000 de români au votat deja

Mediafax acum 40 minute
Până în prezent au votat pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale 52.339 de persoane. 48.217 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă. În Marea Britanie au votat 8.425 de persoane, în Republica Moldova 7.497, iar

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Formula 1: George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

News.ro acum o ora
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas, după calificările de sâmbătă dimineaţă. Russell, aflat la al patrulea pole position al carierei, va fi urmat de spaniolul Carlos Sainz, de la Fer

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 33 minute
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 2 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Infotrafic: Carosabil acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din ţară / Județele în care a nins peste noapte

G4Media acum 3 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cara

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-4°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°