Reprezentanţii Consiliului Judeţean Botoşani intenţionează facă toate demersurile pentru ca Staţiunea de Cercetare de la Popăuţi să ajungă în proprietatea instituţiei.
Nu este exclusă varianta unui parteneriat sau orice soluţie legală ar duce la îmbunătăţirea condiţiilor existente în prezent la Staţiunea Popăuţi.
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ Botoşani, a spus că vrea ca judeţul Botoşani să devină proprietar peste această staţiune datorită importanţei pentru judeţul şi pentru zootehnia românească dar şi din cauza lipsei de finanţare din ultimii 23 de ani.
Momentan, Staţiunea Popăuţi se află în administrarea Academiei Române de Ştiinţe Agricole, fiind finanţată de la bugetul Ministerului Educaţiei şi Ceecetării.
.
Vezi imagini din expoziţia amenajată la Staţiunea de Cercetare
„Am făcut demersurile şi am solicitat să modificăm legislaţia şi am sarcina să conving după 9 decembrie Guvernul şi Parlamentul să adopte o hotărâre prin care să dea CJ-urilor instituţiile, inclusiv cercetarea, iar noi să primim fonduri de la Ministerul Cercetării. Trebuie o mână de fier în Popăuţi. De două săptămâni muncesc cu voluntari pentru a face ordine acolo, dar trebuie o mână de gospodar pentru că de la Revoluţie nu s-a mai făcut nimic" a spus Florin Ţurcanu
Acesta este de părere că Staţiunea de cercetare de la Popăuţi a ajuns acum în stare deplorabilă întrucât toţi factorii de decizie şi-au văzut de interesul propriu în detrimentul dezvoltării cercetării în domeniul agriculturii la Botoşani.
„Toţi au tras în stânga şi dreapta. Ei aveau 1.500-1.600 hectare, dar 90% cred că e în arendă. Lucrează 100 hectare şi au şi păşunea, dar asta nu înseamnă că fac agricultură şi zootehnice. Au oile acolo, unele dintre ele la cercetare şi au avut rezultate, victorii în cercetare. Acolo două chestiuni separate, cercetare şi fermă. Acolo cercetar